Viata taranului din Botiza a ajuns subiect de documentar pentru o echipa de cineasti din Elvetia, care a filmat sute de ore in satul maramuresean, incercand sa surprinda pe pelicula o ”era idilica”, pe care vestul Europei a pierdut-o demult. Frederic Gonseth si Catherine Asad si-au petrecut vara anului trecut in ”satul -muzeu”, cum l-au numit chiar ei, realizand filmul „Le chant de cheveaux de Botiza”. Regizorii si-au propus sa desluseasca ”tainele relatiei om-cal din Maramures”. Cei doi elvetieni, cineasti ”cu patalama”, au la activ 14 documentare, multe dintre acestea avand in centru animale si relatia lor cu omul.
Cineastii elvetieni Frederic Gonseth si Catherine Asad spun ca au vazut in Maramures o exceptie culturala, un loc prea putin influentat de progresul cerut de Uniunea Europeana, un loc unde agricultura e pusa in miscare doar de animalele taranului.
„Intr-o vreme in care Romania strange legaturile cu Uniunea Europeana si face planuri pentru un progres rapid, mare parte a agriculturii a ramas izolata de restul lumii si boicotata de comertul international. Motorul acestei agriculturi e dat de animalele taranului. Botiza e unul din nenumaratele sate unde oamenii lucreaza exclusiv cu ajutorul cailor, bivolilor si vacilor. Satul evoca o era idilica, pe care vestul Europei a pierdut-o de generatii intregi. Si chiar daca Maramuresul are un aer de muzeu, poate aparea ca o exceptie culturala. Viata e grea aici pentru om si animal in egala masura,” a declarat Frederic Gonseth pentru eMaramures.ro.
Cineastul a marturisit ca legatura dintre oameni si animale l-a fascinat dintotdeauna, considerand-o baza evolutiei civilizatiei.
„Vazand oameni si animale la munca, de-a lungul unui an, observi legatura dintre ei. La 10 ani de la „Animal city” din Jaipur, India, continui investigarea acestei extraordinare legaturi dintre oameni si animale, e o relatie care peste secole ne-a adus la construirea civilizatiei moderne,” a mai spus el.
Frederic Gonseth si Catherine Asad i-au acordat o parte din meritul documentarului realizat la Botiza lui George Iurca, unul din cei mai vechi si mai experimentati ghizi si ofertanti de turism din zona. Filmul este un soi de cronica personala, cu un numar mic de personaje, usor de identificat. In plus, nu are comentarii, doar ambianta.
„Filmul se refera la gesturi, obiecte si traditii, la oameni muncind si la cai opintindu-se. E focalizat pe padure, pe casele de lemn, pe cintece si indemnuri. Ocazional vei auzi un motor, dar asemenea aparitii sunt rare. Animalele sunt personajele principale, ele vorbesc limbajul trupului, isi spun astfel bucuriile si tristetile,” spune Frederic Gonseth.
Pe alocuri, cinestul devine acid si vizibil iritat de atitudinea conducerii tarii vizavi lumea rurala.
„Nu numai schimbarile economice afecteaza satul si oamenii, dar si incapacitatea guvernului roman de a isi hrani propriile orase si sate, lasand fermele sa se descurce cum pot, in vreme ce guvernul european refuza sa considere aceasta ca pe o exceptie economica. Iar planul nostru a fost sa convingem vreun oficial al Ministerului Agriculturii sa vina sa vorbeasca cu reprezentantii satului si cu asociatiile de fermieri, am contactat un grup militant european, FECTU, ce lupta pentru cauza animalelor de tractiune, iar Julian Ross, reprezentantul lor, va face si el parte din filmul de la Botiza,” ne spune Gonseth.
Filmul turnat la Botiza se va numi „Le chant de cheveaux de Botiza” (Cantecul cailor din Botiza), va fi terminat prin vara acestui an si va beneficia de o lansare „pe cinste”, in… caminul cultural din sat.
Sursa: Alexandru Ruja
– Servicii de creare site web
