Cu toate ca Televiziunea Romana a fost prima din lume care a transmis in direct o revolutie, cea din decembrie ‘89, copilul rasfatat din acele zile pline de evenimente, n-a avut un viitor prea fericit, ba mai mult, avea sa devina marul discordiei intre gastile politice de toate culorile. Pesemne ca unii stiau de atunci cat de important este sa poti in orice moment sa „minti poporul cu televizorul”, altfel nu se explica bataliile care s-au dat in vederea cuceririi acestei redute mediatice.
Astazi, cand exista posturi de televiziune aproape in fiecare orasel, influenta postului public s-a diminuat enorm, dar interesele din jurul lui nu dau semne sa scada in intensitate. De-a lungul anilor s-au adoptat tot felul de legi si regulamente menite, chipurile, sa mareasca independenta si sa franga elanul politicienilor de a interveni in treburile televiziunii publice.
Cu toate acestea, politizarea institutiei este aproape desavarsita atata vreme cat este condusa de un Consiliu de Administratie format in exclusivitate de reprezentantii partidelor, iar „stapanul suprem” este Parlamentul. O majoritate parlamentara inseamna automat ca televiziunea publica devine o jucarie politica si propagandistica, cu telecomanda butonata de cei aflati la putere.
In epoca USL, TVR a fost data pe mana liberalului Claudiu Saftoiu, un fatalau ce n-a fost in stare sa-si rezolve problemele din familie, dar s-a crezut capabil sa le armonizeze pe cele avute de cei peste 3.000 de angajati. Saftoiu nu ne-a de¬z¬amagit, a ramas acelasi ghiolban incompetent, indiferent unde a fost numit sa lucreze, ca atare a apelat la singura masura pe care o are oricare prost la indemana – restructurarea, adica concedierea a peste 650 de salariati. Si ca dobitocul sa-si desavarseasca prostia, a desfiintat exact ceea ce nu trebuia: TVR Cultural si TVR Info, canalele care functionau cu cele mai mici costuri, dar erau deosebit de apreciate de abonatii contribuitori.
Masuri pompieristice, luate cu tulumba, care n-au dus la nicio eficientizare, dimpotriva, TVR a continuat sa se ingroape in datorii, ultima cifra vehiculata fiind cea de peste 180 milioane de euro.
Ce-i de facut, ne putem intreba si noi ca si Lenin in podul Kremlinului. TVR este o institutie publica cu numeroase particularitati, care o diferentiaza net de un combinat chimic, un institut de cercetare sau un spital important. Acolo exista un sindicat puternic, politizat din temelii, care se opune oricaror incercari de reforma. O treime dintre angajati sunt sefi de ceva, clanurile pe baza de rudenii si cumetrii sunt mai prezente ca oriunde in alta parte.
Oamenii de valoare nu numai ca nu sunt lasati sa iasa in fata, dar nici macar nu mai pot sa se manifeste profesional, sa isi faca meseria, cum ar veni. Audientele sunt in continua scadere, fiind cu mult sub cele ale posturilor comerciale. TVR are cateva emisiuni foarte bune, de negasit prin alte parti, dar si multa umplutura, ce n-ar avea loc intr-o institutie publica de asemenea importanta.
Liberalii l-au numit apoi presedinte interimar pe Stelian Tanase, un personaj nu prea mult diferit de Saftoiu. Pus de Antonescu mai mult din postura de adversar al lui Victor Ponta decat datorita calitatilor de manager pe care le-ar detine, Tanase a fost mentinut pe pozitie chiar de premier. Asta dupa ce Tanase s-a spovedit in secret si a promis ca se leapada de vechile apucaturi. Numai ca nici el nu prea are vreo viziune concreta pentru iesirea din impas. Saftoiu a venit cu concedierile, Tanase propune cresterea birului platit in prezent si de poporenii care nu vad, n-au televizor ori curent electric in gospodarie.
Acelasi Tanase viseaza la comasarea TVR cu Societatea Romana de Radio (SRR), avand ca model BBC. E tot o masura luata la repezeala, ce demonstreaza ca noul presedinte validat recent de Parlament nu are solutii adevarate. O masura specifica perioadei comuniste, cand cel puturos era pus sa munceasca in echipa cu cel harnic si priceput, in speranta ca lenesul va copia modelul oferit. Dar, de cele mai multe ori, harnicul era influentat de lenes.
SRR nu are pierderi, functioneaza cu un oarecare profit, dar si aici se uita esentialul. Cele doua institutii au un numar de angajati sensibil egal, 2.450 TVR si cam 2.300 SRR, in vreme ce bugetele sunt diferite: 140 milioane de euro TVR si 90 milioane de euro SRR. Numai ca nu se pot compara costurile de productie, TVR avand cheltuieli de zeci de ori mai mari.
Comasarea celor doua institutii ar fi o prostie strigatoare la cer, motiv pentru care este agreata de premierul Victor Ponta. El se gandeste ca radioteleviziunea romana pe stil nou poate functiona la parametrii BBC, fara sa se gandeasca si la varianta ca ar putea fi o mare mancatoare de bani publici si doar atat, exact cum era inainte de 1989.
De ce nu are SRR pierderi? Raspunsul e foarte simplu – fondurile bugetare alocate sunt cu mult mai mari decat necesarul. Adica se poate risipi cat demult, ca tot nu se termina malaiul public. In toate tarile civilizate, si nu numai, bugetul televiziunii publice este cam de patru-cinci ori mai mare decat al radioului public. La fel, numarul de angajati din radio este de trei-patru ori mai mic decat cel din televiziune. Numai la noi lucrurile stau exact invers.
E limpede ca SRR este un bibelou pastrat cu sfintenie de politicienii destepti, care stiu ca de pe urma ei se pot face bani frumosi pentru partid, nu numai pierderi ce urmeaza sa fie platite din banii populimii, privitoare sau nu la emisiunile TVR.
Sursa: Grigore Ciascai
– Servicii de creare site web
