Vezi GALERIE FOTO
Totul a pornit de la o simpla invitatie pe mail adresata prietenilor de ture montane, care viza o excursie prin Valea Brazilor, Colibi, Cascada Strungii, Taul Negru, Piatra Vulpii, Iezerul Mare. Inca din zori, se anunta o vreme ideala, numai buna de turism. A urmat un drum absolut obisnuit cu discutii amicale, alteori stiintifice, proiecte, opriri pentru a imortaliza zona… Nimic nu parea sa prevesteasca cumplita tragedie ce avea sa urmeze…Cine putea sa creada ca Mitica Istvan, pasionatul montaniard si speolog raspundea, mai fericit ca oricand, la… ultima chemare a muntelui, intr-un loc pe care l-a iubit nespus inca din studentie?
Un cer mai mult senin, fara precipitatii, briza usoara, temperatura nocturna 4 C, cea diurna ajungand spre 15 C, adica o vreme ideala pentru a revedea locuri dragi si, posibil, de a da si peste locuri si lucruri inca necunoscute, de exemplu mica pestera din andezitele Pietrei Vulpii.
A urmat ceva absolut obisnuit. Neobisnuita dar si insignifianta a fost doar faptul ca Ionica Topo a adormit, obosit dupa o munca la gradina cu o zi-nainte, in Rus, motiv pentru care duminica dimineata la 6 nu a fost prezent la imbarcare.
Debutul unei ture montane aparent obisnuite
Asadar, a trebuit sa amanam plecarea spre ora 6,30. Colegii au decis sa schimbe un pic abordarea traseului, renuntand la varianta de acces prin Blidari-Poiana lui Dumitru-Colibi-Brustani, optand pentru varianta auto ceva mai facila, peste Gutai, via Sighetu Marmatiei-Valea Hotarului.
Am oprit la traditionala cafea in Pasul Gutai, Brena “luand pulsul” branduselor, anemonelor si al tot mai putinei zapezi. Am continuat drumul remarcand obiectivele turistice limitrofe, nu o data strabatute impreuna, indiferent de anotimp, de la traseul de creasta principala spre Turnul Ars, facut impreuna cu Mitica si Ionica Topo iarna, pe o nea de aproape un metru, apoi mica Pestera lui Pintea din stanga DN 18 (ciuruita de gropi), platoul vulcanic Gutai derulat in dreapta, peste valea Izvorul Alb, Piatra Rea, din stanga, peste valea Izvorul Negru si-n perspectiva ceva mai indepartata Culmea Pietrei, platoul rezervatiei Iezerul Mare…
Muntii Maramuresului de care eram atat de legati fiecare dupa o practica turistica de cinci decenii, exceptandu-l pe Comisaru, ceva mai june decat noi si mult mai tarziu prins de aceasta nebunie.
La un moment dat, Mitica a initiat o discutie scurta cu Ionica Topo, referitoare la proiectul lor de a face o excursie in Spania, neaparat si in zone alpine (dupa Muntele Olimp si Alpi in precedentii ani), dar asta la toamna, dupa Congresul National Speo Montana 2011 organizat in acest an la Ileanda de catre Clubul de Speologie Montana Baia Mare (al carei presedinte era Mitica).
Intentia de a-l lua de-acasa, din Valea Hotarului si pe Timur Chis, muzeograf la Muzeul Maramuresului, Sectia de Stiintele Naturii-Sighetu Marmatiei, a cazut dupa ce Mitica l-a apelat de prin Mara, afland ca acesta este in Targu Jiu.
“Marele dans” prin drumul pietruit
Am iesit din Sighet admirand la dreapta Tisa, la stanga Solovanul si o geana stancoasa din Piatra Iepii pe care au poposit cele dintai raze ale soarelui apoi, dincolo de podul peste Iza, am cotit-o la stanga-n sus prin Valea Hotarului, lasand spre dreapta varianta auto-forestiera (desfundata) ce suia in Iapa.
SUV-ul Comisarului a facut fata cu brio drumului rural, pietruitin timp ce se puteau admira vechile gospodarii cu case, grajduri, suri, fanare din lemn si fundatii asezate ingenios din placi de andezite, portile, miile de primule galben pal din fanatele livezilor de pruni si meri batrani.
Am trecut apoi prin catunul Sahei, o alta admirabila oaza, inca binisor conservata, de traditionala arhitectura si civilizatie moroseneasca montana, de acolo admirand peretii brun-negriciosi iviti la orizontul S-SV, cautand ivirea marcajului turistic cruce albastra, relativ recent realizat din Iapa spre Cabana Agris, amintindu-mi, in dreptul micutei scoli de aici de poteca turistica, ce suie spre stanga pana la liziera, pentru a scurtcircuita meandrele lungi ale drumului forestier.
Marele dans a inceput dupa cea din ultima casa din Valea Hotarului si in special dupa cea din urma a Saheiului, acolo unde transportul intens de material lemnos exploatat in zona Chis Damb, Agris-Cornu Sarampaului-Piatra Iepei-Brustani dupa 1990 a distrus inimaginabil fostul drum pietruit dar absolut deloc intretinut, din nefericire flancat de tot mai frecventele si marile gramezi de ambalaje, deseuri menajere si te miri ce scoase de localnici din sat si iresponsabil, hidos, lepadate pe sub tufele de alun, pe pajiste, in paraie.
Bolovanii dislocati, afundele ogase, pe alocuri zonele mocirloase, mai apoi suita de variante rutiere taiate la intamplare prin pajistea cu huci, au facut deplasarea demna de un teatru de razboi, fara exagerare, fiind necesare aproape un ceas pentru a accede pe la sud de Solovan, in ampla pajiste a Agrisului (9 km Valea Hotarului-Sahei-Cabana Agris), la fosta cabana silvica incendiata in urma cu ceva vreme de infractorii silvici si foarte recent refacuta pe un apropiat amplasament de la poalele secularului molidis minunat.
Pana acolo insa am mai oprit o data la intalnirea variantei de drum forestier suind dinspre Iapa (acolo am remarcat si crucea albastra si sagetile continuand spre Agris) pentru ca Mitica sa ne vorbeasca doct si incantat despre exemplara zona piemontana marcata cu bolovani andezitici desprinsi si apoi rulati si slefuiti milenar din eruptivul Pietrei Iepii sau din intruzivul magmatic de tip sill al Cornului Sarampaului, respectiv al Pietrei Ciuroiului.
Chemarea iubirii…
S-a facut ora 9 iar Dealul Chis Damb, aflat la stanga Poienii Agris, rotunjit si impadurit cu foioase, era scaldat in soarele tot mai inaltat la orizont. Trecand de varianta forestiera ce coboara prin Sugau (aprox. 12 km) in Vadu Izei si de noua cabana silvica Agris, am oprit imediat la liziera sudica a molidisului secular ca sa admiram Cabana silvica finlandeza, veche, cu o arhitectura aparte, reprezentand o veritabila lectie de maiestrie dulghereasca in privinta imbinarii barnelor din care a fost amenajata, abil ascunsa in padurea de rasinoase.
Pe jos, puzderie de conuri de molid si pin silvatic, cetina, anemone, branduse, primule….si gunoaie mioritice (in)dispensabile.
Revenind la liziera, avand in prim-plan spre sud un falnic pin rosu, am putut descoperi inca indepartata cabana turistica Agris strajuita de un superb palc de plopi albi, tremuratori, incredibil probabil, unica in Maramures, spre care ne-am indreptat.
Ajunsi acolo la ora 9,50 am vizitat platoul invadat de branduse, ciurgaul izvorului captat deasupra cabanei, din apropierea Carierei Agris, cabana Agris si cele doua mici cabane anexa, ingenios amenajate din niste vechi si dezafectate vagoane CFR, pe una din ele fiind amplasate marcajele turistice triunghi albastru spre Pripor-Campulung la Tisa, respectiv cruce albastra din Iapa spre Cascada Strungii, o vreme acompaniindu-se pe o portiune de traseu.
In zona era un marcaj – cruce rosie, ceva mai vechi, era dinspre Sighetu Marmatiei- Gradina Morii, peste Solovan si Poiana Agris. Mitica, fericit, ne-a povestit de iubirea sa vizavi de acest loc legata de inceputurile sale intr-ale turismului, inca de pe cand a fost student la facultatea de Geodezie Bucuresti (I.P.G.G.).
Valsul uliilor…
Nu era nimeni in zona. Am suit pe drumul forestier (si mai accidentat) lasand in dreapta captarea izvorului de apa pentru cabana Agris, drumul spre cariera de piatra, o mare suprafata de subetej forestier impanzit de miile de ghiocei, anemone, coltisori si brebenei, flori portocalii de podbal in care, treziti de briza calduta, fluturii galbeni valsau bezmetici, intrecandu-se cu auriile codobaturi de munte.
Un bolovan ascutit si proeminent, de neocolit, sectiona subit anvelopa unei roti din fata, punandu-ne prompt pe butuci pe acolo pe unde odinioara a existat terasamentul de cale ferata forestiera si inainte de a ajunge la drumul exemplar pietruit interbelic, cu placi andezitice puse pe cant, de catre trupele de vanatori de munte conduse de generalul-erou Leonard Mociulschi (1889-1979) dislocate o vreme din Sighet in tabara de pe platoul Tiganu.
De acolo, privind inainte si spre stanga, a aparut spectaculoasa Piatra Tisei de Sugau, nu secera sa andezitica ampla, cu pereti verticali expusi spre est, ci versantii sai N-NV acoperiti de faget.
Mai erau vreo 2,5- 3 km pana la platoul cu panou informativ semnaland Situl Natura 2000 Ignis, acolo unde spre dreapta si in serpentine scurte suia un drum de TAF pe Tiganu in timp ce o varianta, continuand la final cu poteca pastorala, o lua spre sud, fiind marcata cu triunghi turistic albastru.
Pentru a despovara SUV-ul, in timp ce John Comisaru punea rezerva, eu am facut acel drum pe jos, fiind depasit de niste picnicari din Valea Hotarului aparuti cu un ciudat tractor urmat de uin straf si avand ca obiectiv prajirea friptanelor din dotare in paradisul branduselor, luscutelor si a petelor de nea ramase pe Tiganu.
Pana una, alta, acestia au aruncat 3 PET-uri de motorina-n rezervor dupa care au aruncat mitocaneste ambalajele sub poalele molizilor, continuandu-si duminicala aventura dupa ce, pragmatici, …au agonisit niste varfuri de molizi numai bune de capriori.I-am dezamagit total spunandu-ne ca niciunul dintre noi nu are arma de vanatoare, noii vand numai peisaje, cu aparatele foto.
Ulii valsau tipand acut, gaitele se luau la intrecere cu ei si vazand ca ortacii mei nu mai apar ( dupa ce au inlocuit roata dejunand) l-am sunat pe Mitica, acesta anuntand ca pornesc imediat pe jos. 
A trebuit sa ma intorc pentru a-mi lua rucsacul si betele de trekking, intalnindu-i in bucla drumului marcata cu borna silvica VI/45, acolo unde paraul ce-si are obarsia in zona umeda Ier, sau Iezer, vine din dreapta traversand drumul.
De acolo mai aveam de mers aproximativ un km pana la panoul sit-ului Natura 2000 Tiganu si borna silvica VI/29. Am glumit amar impreuna citind pe panou stupida si deplin lipsita de o reala acoperire, mentiune ,”paduri cu valoare ridicata de conservare”, in timp ce taierile haotice din zona demonstrau deplin contrariul.
De-a dreptul mistocaresc-cretina ni s-a parut lozinca inscrisa pe acelati panou „padurea nu este doar lemn” colegii mei completand, evident, mai e si rumegus, cioate nemarcate, bolovani, trunchiuri si ramuri haotic imprastiate in de fapt fosta padure.
Cascada Strungii isi cere tributul
La ora 11,30 am continuat spre Cascada Strungii pe poteca cu marcajul triunghi albastru. La stanga se contura o zona umeda cu un modest parau ce si-a sapat albia in mocirla si grohotele andezitice, la dreapta si sus, peretele andezitic vertical, intrerupt de valcele seci ori cu imputinate depozite de nea, pline acum de resturi vegetale, mai apoi de tot mai numeroasele dezradacinari consecutive furtunilor.
Poteca ce suia spre valcelul abrupt si grohotos de sub Cascada Strungii de-abia se mai deslusea din pricina fagilor cazuti de-a curmezisul, in stanga ei conturandu-se incipientul parau ce o lua apoi printr-o turbarie spre Sugau.
In fata suia Ionica Topo, dupa el John Comisaru, eu fotografiind dindaratul lor apropierea de obiectiv, Mitica fiind, ca de regula, ceva putin mai in urma.
A urmat zona de depasire aproape acrobatica a trunchiurilor haotice, peste, pe sub ori pe dupa ele. Era in jurul amiezii si imediat am trecut la admirarea si fotografierea pasionanta a peretilor andezitici cu cele doua sterguri diafane de ape aducand unor efemere voaluri alb-cristaline. 
Initial am abordat zona din stanga, surmontand blocurile si pragurile andezitice pe alocuri acoperite cu nea si gheata. Stiind de un fel de grota formata la stanga cascadei prin desprinderea, prabusirea partiala a unei uriase coloane andezitice si ramanerea acesteia intr-o pozitie inclinata, dornic sa prind un foto-cadru inedit, am suit acolo si trecand prin triunghiularul portal mi-am facut fericit hatarul.
Mitica a ajuns la aproximativ 45-50 m SE -in aval de cascada, intr-o zona blocata de un trunchi gros de fag, si a inceput si el sa faca fotografii. Soarele scalda o parte din pereti in timp ce blocul-claie de nea tasata si inghetata aflat in fata lor la circa 1,5-2 m, inalt de 4-5 m, lung de 10-12m si gros de vreo 2-3 m, era stropit de cascada, solarizat partial, gaunos in zona NE, fracturat in baza si spalat pe dedesubt de putinele ape scurse in cele din urma printre grohotele deosebit de abrupte.
John Comisaru s-a aratat de vreo trei ori ingrijorat de acel morman alb. Mitica a ramas in continuare jos, iar Ionica Topo isi facea fotografiile in stanga cascadei, la cca 30 m de aceasta.
Eu am traversat prin grota, am tatonat gheata si precaut, sprijinit de betele de trekking, am traversat valcelul pe sub claia mare de gheasa, spre malul din dreapta (NE). Doar din acea pozitie am remarcat cat de cavernos era claia de nea tasata si inghetata, fara ca ceva sa anunte, insa, iminenta sa dislocare si prabusire.
Iesit pe versantul din dreapta, am tras niste cadre cu cascada contre jour apoi unul cu niste superbe exemplare de captalan, l-am fotografiat la rugamintea sa pe John Comisaru si Brena si am decis ca gata, parasim zona pentru a ne orienta spre urmatorul nostru obiectiv.
Mitica a ramas departe, jos, a pornit primul pe drumul de intoarcere. Atunci Brena a schelalait ciudat si imediat am auzit un huruit brutal, ca de desertare a incarcaturii de balast si piatra dintr-o basculanta.
Instinctiv, din doi-trei pasi, fiind cel mai sus si aproape de peretele cascadei, am sarit din valcel pe malul sau NE, dupa care m-am intors cu fata spre valcel, constient fiind ca Ionica Topo si John Comisaru au ramas in zona sa centrala, neurmarindu-l pe Mitica, deoarece el mi s-a parut total lipsit de risc.
Era ora 12,30 si in minutul in care s-a derulat intreg haosul am constat impresionat, si ,”privind, ca la televizor,” deopotriva admirand viteza lor teribila de reactie, pitirea Comisarului dupa un bolovan scund, dar solid fixat in versant, a lui Ionica Topo ceva mai jos de el, dupa un bolovan cubic de vreo trei mc, amandoi acoperindu-si capetele cu mainile.
“Ghiuleaua” ucigasa
Pe Mitica l-am crezut total inafara scenei, si in consecinta nu priveam spre el ci doar catapultarea ghetii de vreo 12-15 tone, glisarea acesteia pe dreapta geografica a valcelului povarnit urmata de, izbirea violenta a bolovanului indaratul caruia se afla Comisaru terifiat, spargerea sa inegala, 75 % angajandu-se in jos prin dreapta, antrenand bolovani, restul central si prin stanga, generand numeroase ,,ghiulele,” de bolovani si gheata zburand prin aer.
Totul s-a curmat subit, iar eu le-am strigat lui Ionica Topo si Comisarului ,,gata, puteti iesi !,, Asta au si facut, Ionica Topo, intrebandu-ma ingrijorat ,,unde-i Mitica, l-ai vazut ?”
Abia atunci l-am observat cazut pe grohote in fata fagului doborat pe langa care se deplasase incet spre poteca de coborare. El singur dintre noi, desi aflat cel mai departe, a fost aproape intors cu spatele spre cascada si prabusirea blocului de nea si gheata dar si lipsit de divina inspiratie de a-si grabi evadarea din zona sau a se ascunde dupa ceva.
O napraznica ,”ghiulea” mare de roca sau gheata i-a izbit piciorul stang deasupra genunchiului iar in caderea consecutiva, piciorul drept blocat poate intre grohote, a cedat fracturandu-se-n doua locuri in zona tibiei.
,,Mitica, ti-ai rupt piciorul?” a strigat Ionica Topo, apropiindu-se de el. ,”Nu unul, amandoua, de data asta am belit-o rau” i-a raspuns nefericita victima care a devenit palida in nici cinci minute consecutiv violentului soc traumatic.
Atunci a inceput cosmarul. La 12,37 am apelat cu dificultate 112, semnalul GSM fiind foarte slab pe Vodafone, pe de alta parte fiind dificil de explicat cuiva care nu se stie defel cu turismul montan, toponimiile, zona respectiva cum stau lucrurile, insistand asupra faptului ca accesul auto din Valea Hotarului ori Sugau este teribil de anevoios, fiind nevoie de 4 x 4 si o interventie medicala foarte rapida. Era vorba de o hemoragie intensa si grave traumatisme ortopedice.
Semnalul s-a intrerupt, dar am reapelat 112 de pe un mobil Orange, fiind asigurat ca echipajele Ambulantei, SMURD, ISU, Salvamont si Politia Judiciara pornesc imediat din Sighetu Marmatiei si Baia Mare spre Agris-Cascada Strungii.
Am incercat sa-l punem pe Mitica intr-o pozitie cat de cat acceptabila tinand cont de accidentarea reliefului, s-a asigurat un garou pe coapsa stanga, Ionica Topo, cel cu care a batut timp de 39 de ani trasee speomontane, au facut impreuna harti, ghiduri si monografii montane tinandu-l in brate.
Comisaru si cu mine am decis sa pornim in tromba spre Poiana Agris pentru a veni in intampinare echipelor de interventie si pentru a-i conduce la locul tragediei.
Incercari zadarnice de resuscitare
La ora 14,10 eram ajunsi in Poiana Agris, langa cabana unde acum erau prezenti cativa tineri picnicari La ora 14,30 cand a sosit echipajul ambulantei si SMURD adusi de o camioneta, masina lor neputand surmonta catastrofalul drum auto-forestier dupa Sahei in sus, Ionica Topo ne-a transmis telefonic ca prietenul si colegul nostru Mitica a trecut deja la ora 13.10 la cele vesnice.
Echipa SMURD a fost dusa de catre John Comisaru pana la panoul Sitului Natura 2000, de acolo continuand pe jos spre locul accidentului. Eu am ramas in continuare in Poiana Agris pentru a informa-indruma celelalte echipe de interventie sosite in ordine, la ora 14,50 ISU-jandarmii, la 15,30 echipa Salvamont, iar la 16 Politia Judiciara Sighetu Marmatiei.
Aveam sa aflu de la colegii mei ca echipa SMURD a incercat timp de 30 minute resuscitarea lui Mitica, insa hemoragia si colapsul circulator instalat consecutiv…
In Poiana Agris a aparut un grup de zglobii turisti-elevi insotiti probabil de doi dascali, ce au avut drept obiectiv Cascada Strungii dar nu au fost admisi in perimetrul echipelor de interventie.
La ora 17 au coborat echipajul ambulantei si SMURD apoi cei de la ISU, spre ora 18 abia echipa Salvamont si in final echipa judiciara.
Asadar, o zi superba de aprilie, in care intentia era de a admira o data impreuna minunatiile peisagistico-geologice ale zonei Agris-Tiganu informandu-ne asupra starii reale a Sitului Natura 2000 Ignis, se incheia terifiant pentru noi toti prin ireversibila disparitie a lui Mitica Istvan.
Adio, Mitica Istvan
S-a dovedit inca o data, daca mai era necesar, ca vasta experienta nu tine loc de sansa iar hazardul isi are partea sa, adesea decisiva, in destinul fiecarui pamantean.
Fie-i tarana usoara si Dumnezeu sa-l ierte si odihneasca-n pace !
Cei care l-au insotit in sutele-i, poate miile-i, de peregrinari speo-montane pe Dumitru-Mitica-Istvan nu-i vor uita niciodata bonomia, jovialitatea, hazul si spiritul satiric incisiv-neagresiv, modestia, eruditia, harul pedagogic, pasiunea pentru natura, istorie…iar cei care nu l-au cunoscut, dar sunt pasionati de turism si speologie, vor putea beneficia de tot ceea ce a lasat in urma-i, incepand din revistele Muntii Carpati, Romania Pitoreasca si cotidianul Graiul Maramuresului, la chat-ul Alpinet, dar indeosebi ghidurile, monografiile, schitele si hartile facute impreuna, cel mai adesea, cu bunul sau amic Ionica Pop Topo. Restul este… tacere.
CITESTE SI:
- ACTUALIZARE 5 – TRAGEDIE IN MUNTI – ULTIMA DRUMETIE – Geologul Dumitru Istvan, seful clubului de speologie Montana, a murit dupa un accident la Cascada Strungii (VIDEO si GALERIE FOTO)
- ACTUALIZARE – PRIVEGHI – Corpul neinsufletit al speologului Dumitru Istvan a fost depus la Muzeul de Mineralogie din Baia Mare (VIDEO)
- DECES – SPEOLOG – Dumitru Istvan, vegheat de prieteni si rude inainte de a fi condus pe ultimul drum (VIDEO)
- INMORMANTARE – Geologul Dumitru Istvan a fost condus astazi pe ultimul drum (VIDEO)
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
