Un sat din Țara Codrului s-a trezit aruncat în beznă de o poveste care nu mai poate fi numită „tragedie”. E un coșmar colectiv. Procurorii au descoperit că un bărbat de 81 de ani, privit ani la rând ca un „om respectat”, ar fi abuzat sexual fetițe de 5, 6, 7 și 8 ani. Nu o dată. Nu o victimă. Mai multe.
Și nimeni n-a spus nimic.
Totul a ieșit la iveală doar după ce o mamă a avut curajul pe care comunitatea întreagă l-a pierdut de mult. Fetița ei, prea mică să înțeleagă ce i s-a întâmplat, a arătat pe o păpușă ce grozăvii i-a făcut bătrânul. Și apoi au început să curgă plângerile, ca un potop care spulberă ani de tăcere și complicitate.
Dar hai să nu ne mințim: într-un sat, nimic nu rămâne ascuns. Se știe cine cu cine, cine bea, cine fură, cine-și bate nevasta. Cum se face că despre asta n-a știut nimeni? Să fim serioși: ați știut și ați tăcut. Iar tăcerea voastră a fost scutul după care s-a ascuns un monstru.
Pastorul comunității penticostale din Băița de Sub Codru declară pentru vasiledale.ro că „nu știa nimic” și că omul nu era cântăreț, ci „un simplu enoriaș”. Perfect, dar de ani de zile era acolo, printre voi. Ați cântat cu el, ați dat mâna cu el, l-ați privit ca pe unul de-ai voștri. Și când au apărut primele zvonuri, v-ați făcut că plouă. Pentru că era mai comod să nu vedeți, să nu auziți, să nu vă murdăriți sufletul cu adevărul.
Și acum? Acum ridicați din umeri. Acum dați declarații și vă arătați „șocați”. Prea târziu. Copilăria acelor fetițe a fost sfâșiată, iar voi ați fost paznici orbi la porțile comunității.
Să fim clari: vina principală e a monstrului care a profitat de inocența unor copile. Dar responsabilitatea morală se împarte la toți cei care au preferat să tacă. La fiecare vecin care a bănuit și n-a zis nimic. La fiecare părinte care a închis ochii. La fiecare lider local care a pus batista pe țambal.
Știți ce înseamnă asta? Că oroarea nu s-a întâmplat „în satul vostru”. S-a întâmplat cu complicitatea satului vostru.
Și acum e momentul să înțelegeți ceva: niciun copil nu e în siguranță într-o comunitate care alege să tacă.
Dacă vrem ca asemenea grozăvii să nu se mai repete, fiecare dintre noi trebuie să rupă tăcerea. Nu mâine. Nu „după ce se confirmă”. Azi. Acolo, pe loc, când primul semn arată că ceva nu e în regulă.
Altfel, să nu ne mai plângem că „nu știm cum s-a putut întâmpla”. Știm prea bine. S-a întâmplat pentru că am tăcut.
– Servicii de creare site web
