Trăim vremuri în care, dacă deschizi rețelele sociale, ai senzația că lumea se sfârșește în fiecare zi. Războaie transmise live, tragedii transformate în conținut, opinii aruncate ca pietrele, judecăți rostite cu o siguranță absolută, de parcă fiecare ar deține adevărul suprem. În acest zgomot continuu, tot mai mulți ajung să se întrebe dacă nu cumva asistăm, simbolic, la acele „semne ale sfârșitului” despre care vorbește Biblia.
Creștinismul nu vorbește despre sfârșitul lumii ca despre o explozie finală sau o distrugere totală, ci despre sfârșitul unui veac, despre o criză profundă a omului și a valorilor sale. Iar dacă privim atent în jur, nu e greu să recunoaștem câteva dintre aceste semne: războaie care nu se mai termină, o decădere morală tot mai vizibilă, confuzie între bine și rău, între adevăr și manipulare. Și, poate cel mai periculos, apariția a tot mai mulți „proroci mincinoși” – oameni care, cu multă siguranță de sine și puține dovezi, își proclamă propriile adevăruri ca fiind universale.
Social media a devenit spațiul ideal pentru această falsă profeție. Oricine poate judeca pe oricine. Oricine poate condamna, ironiza, distruge reputații sau suflete, cu un simplu click. A devenit ușor să faci rău. Mult prea ușor. În schimb, binele pare timid, retras, aproape rușinat să mai apară în spațiul public. Empatia e catalogată drept slăbiciune, iar iubirea aproapelui – drept naivitate.
Și totuși, Biblia ne avertizează că sfârșitul nu este despre panică, ci despre responsabilitate. Judecata de la final nu este una arbitrară, ci una a iubirii și a adevărului. „Am flămânzit și Mi-ați dat să mănânc… am fost străin și M-ați primit”, spune Hristos în Matei 25. Nu opiniile virale ne vor defini, ci faptele. Nu câte certitudini am strigat, ci câtă iubire am arătat. Nu cât de tare am judecat, ci cât de sincer am iubit.
Poate că, înainte de a vorbi despre sfârșitul lumii, ar trebui să vorbim despre sfârșitul răutății din noi. Despre nevoia de a ne iubi aproapele – vecinii, consătenii, confrații – chiar și atunci când gândesc diferit. Despre curajul de a iubi adevărul, nu versiunea noastră convenabilă a lui. Și despre lupta pentru acest adevăr, dusă nu cu ură, ci cu demnitate.
Sfârșitul lumii, așa cum îl înțelege creștinismul, nu este un capăt fără sens, ci o chemare: la veghere, la pocăință și la speranță. Iar în era rețelelor sociale, poate cea mai mare formă de rezistență nu este să strigi mai tare decât ceilalți, ci să rămâi om.
Imagine generată de AI
Andrei BUDA
– Servicii de creare site web
