Aparitia unui nou ziar pe piata reprezinta o provocare. Bla-bla-bla, veti zice, pentru ca orice noua tentativa de a face ceva in Romania de azi inseamna o lupta cu morile de vant ale birocratiei, indiferentei, coruptiei, nepriceperii si ale altor caracteristici ale tarii si vremurilor in care traim. Presa, mai ales presa scrisa, si, mai mult decat atat, cea tiparita, a fost condamnata de multe ori la moarte. A fost acea explozie de aparitii media de dupa 1989, izvorata din nevoia de informare, lumea fiind satula de felul in care se facea presa in perioada comunista. Au aparut ziare si reviste de cultura, dar si unele care se adresau gospodinelor amatoare de povesti siropoase.
Au aparut si au disparut din peisaj ziare care spuneau ca la Pascani o gaina a nascut pui vii sau altele ce aveau drept scop doar publicarea unor materiale despre aventurile amoroase sau activitatile ilegale ale adversarilor din sfera politica sau economica. Romania se transforma si presa nu putea fi altfel. Usor-usor, s-a produs o decantare, au ramas pe piata doar publicatii ce isi facusera un nume si se transformasera in afaceri care se puteau sustine financiar. Exceptie fac publicatiile de nisa, mai ales cele culturale, care au nevoie de sustinerea institutiilor statului. Lor le este greu sa lupte cu mediocritatea ce s-a facut stapana in Romania, asa ca trebuie sprijinite pentru a nu fi si ele trecute la capitolul „au fost odata”.
Orice ziar a fost, si va fi mereu, intr-o permanenta lupta cu timpul si cu cei ce vor desfiintarea lui. Ziaristii au o viata zbuciumata, unde nu exista timp liber si nu se poate face niciodata un program fix. Ei nu lucreaza de la 8 la 16, cu sambete si duminici libere, nu vor putea respecta niciodata ore fixe de masa sau de culcare. Nu e de mirare ca in bransa asta s-a stabilit, se bea cea mai mare cantitate de cafea, tigara fumata in asteptarea celui caruia trebuie sa ii iei o declaratie se adauga celei pe care ti-o aprinzi in timp ce mainile ti se plimba pe tastatura, iar ochii dau semne de oboseala mai repede ca in alte domenii, unde calculatorul nu este atat de mult timp folosit.
Nu se mai inghesuie lumea la facultatile de jurnalism, dar meseria asta atrage in continuare tineri. Am vazut asta si in ultimele zile, cand au trecut prin redactie elevi de la scoli sau chiar copii de gradinita, curiosi sa vada cum se transforma un eveniment in stire. Cei mai multi erau interesati, normal, de studioul de televiziune, dar au fost si unii care doreau sa stie cum ajunge la chioscuri un ziar tiparit. Am vazut ca exista lume dornica sa tina un ziar in maini in fiecare zi de vineri, cand apare saptamanalul Emaramures. Ziarul se distribuie gratuit si, la prima ora, sunt persoane care vin sa il ia. Nu si-au trecut plimbarea pana la sediul redactiei in agenda, dar lucrul asta a devenit un obicei.
Au trecut 100 de saptamani de cand ziua de vineri inseamna Emaramures, sub forma tiparita. In acea zi, in redactie miroase altfel, a ziar proaspat scos din tipografie, miros pe care niciun studio de televiziune sau un ziar on-line nu il va putea inlocui vreodata. Oricand vor exista oameni care vor citi, in timp ce isi beau (sau nu) cafeaua, un ziar, care vor intoarce foile incarcate de randuri. Vor accepta ca altii afla informatii mai repede, trecand degetele peste ecranele tabletelor sau ale telefoanelor inteligente, dar ei isi vor vedea mai departe de lectura ziarului. Saptamanalul Emaramures a ajuns la 100 de numere.
E prima suta… E prima suta de saptamani in care echipa care lucreaza pentru a-l vedea in mainile cititorilor si-a mai taiat din putinul timp destinat familiei sau prietenilor. E prima suta de saptamani in care alarma telefonului a sunat mai repede, s-a redus programul de somn pentru a profita de linistea diminetii, noptii chiar, pentru a putea scrie. Este prima suta de saptamani in care s-a vazut ca este inca nevoie de presa tiparita.
Este inca o borna din viata unui ziar. Depasita cu succes, bifata ca realizare si… uitata. Gandurile se duc deja catre urmatorul numar, pentru ca ziaristii sunt oameni pentru care sunt mai importante literele decat cifrele. Sa faca altii calcule, sa socoteasca altii cate sute au fost si cate vor veni, noi avem treaba cu cuvintele. Noi avem de adus informatie si buna dispozitie in casele cititorilor nostri, noi avem obligatia sa fim prezenti la intalnirea de vineri. La multe sute de numere, Emaramures! La urma urmei, ce-i 100 in ziua de azi?!
Sursa: Ioan Buda-Ţeţu
– Servicii de creare site web
