Am avut fluturasi si de toate. Roiuri intregi ne bantuiau de la primele ore ale zilei pana in miez de noapte. Am trait toate bucuriile unui cotidian in doi, dar apoi timpul asta nemilos si-a pus amprenta asupra noastra, a amandurora. Constant, cate un liant care ne unea se fisura iremediabil.
Azi ne deranja apatia lui, maine spontaneitatea si tot asa. Pana ce intr-o zi ne-am regasit straini, impartind acelasi pat, dar separati de toate visele si asteptarile. Imparteam insa un trecut pe care ne incapatanam sa ni-l dorim perpetuu, chiar daca fiecare imbratisare avea miros de naftalina. Ne mai iubeam… sau doar asa ne facea placere sa credem, caci dupa ani de convietuire obisnuinta a lasat cicatrici adanci in viata noastra. Stiam ca el trebuie sa fie acolo, pe coltarul din bucatarie, in fata unei cafele aburinde si a laptopului.
Asa au fost diminetile noastre in ultimele 1.000 de zile si asa ar trebui sa ramana. Il regaseam tarziu dupa-amiaza, tolanit pe canapea, cu un pahar de vin si serialul lui preferat. Si chiar daca abia mormaia din varful buzelor un salut, ne oferea certificarea faptului ca nu suntem singuri pe lume… De parca singuratatea ar fi cea mai apoteotica drama a umanitatii. Tarziu, mult prea tarziu, realizam ca cel din patul nostru e un strain. Cand si cum s-au intamplat toate astea e irelevant in ceasul al 13-lea.
Dezbatem subiectul, dar niciunul dintre noi nu vrea sa accepte realitatea. Aceea ca am devenit din amanti si iubiti simpli colegi de apartament, care mai gasesc emotii doar atunci cand se razboiesc pentru telecomanda. Reincalzim zi dupa zi aceeasi ciorba rasuflata, dar ne mandrim ca suntem suficient de maturi pentru a accepta ca nu fiecare zi este o sarbatoare si ca pentru orice relatie trebuie sa lupti. Dar nimic nu e o lupta. Nu ne mai straduim nici macar sa adaugam cate un morcov proaspat la ciorba aia veche si speram ca Zeita Fortuna va face minuni pentru noi.
Cand nu mai ai pentru ce te zbate, iti spui, senin, ca se va intampla ceea ce ti-e scris. Pe acelasi principiu desuet „tine-ma Doamne… daca vrei sa ma ai”. Ne complacem sa traim prinsi intr-o relatie consumata pentru ca ziua de maine, fara el, pare un abis adanc si intunecat. Si facem toate astea cu o nonsalanta de invidiat, fara sa ne gandim ca dupa colt ne-ar putea intampina marea provocare a vietii. Sa zbori insa din colivia pe care singur ai incuiat-o e mai dificil decat o evadare din Alcatraz. Emotiile, senzatiile, fluturasii zburataciti de monotonia unei iubiri terminate nu se vor intoarce insa oricat am amana inevitabilul.
Sursa: Tania Purcaru
– Servicii de creare site web
