Pontiful va ajunge în parohia multietnică din cartierul Ponte Mammolo la ora 16. Imediat după sosire se va întâlni cu copiii și tinerii din comunitate, pe terenul de sport adiacent bisericii și, succesiv, în sala parohială, va saluta vârstnicii și persoanele cu dizabilități.
La ora 17, Papa Leon va prezida Sfânta Liturghie, urmată de întâlnirea cu Consiliul pastoral parohial, urmând să plece din parohie pentru a se întoarce la Vatican, la ora locală 19.
Situată la mică distanță de închisoarea Rebibbia, la periferia nord-est a Romei, comunitatea Bisericii „Preasfânta Inimă a lui Isus”, din cartierul roman Ponte Mammolo, este foarte activă din punct de vedere pastoral și social, oferind sprijin persoanelor fără adăpost, favorizând integrarea multor imigranți in Italia, prin cursuri de italiană pentru străini. Și femeile victime ale violenței sunt ajutate prin oferirea de ajutor și adăpost într-un cămin destinat lor.
Comunitatea parohială are un oratoriu pentru copii și tineri cărora le oferă, pe lângă cateheză, spații de joacă și de formare.








– Servicii de creare site web
