Vezi GALERIE FOTO
20 noiembrie, 5.00 dimineata. O aversa nebuna, varatica, se revarsa asupra urbei confirmand prognoza ANM. Rame roz-caramizii, uriase si aducand unor mici serpi, se tarau lasciv-scarboase pe trotuarele umede, lasand in urma trasee mucos-sidefii. Peste zi, norii s-au retras, a aparut si soarele, iar asfintitul era unul de-a dreptul impresionant, facandu-ma sa regret ca tura dorita a fost contramandata. Dimineata de 21 noiembrie, luna era aproape perfect-rotunda dispusa intre radiale formatiuni convergente de nori si cateva clipocinde, lenese, stele. Apoi rasaritul….pe jumatate ratat.
La ora 8.00, am pornit spre Targu Lapus. Erau vreo 6 grade Celsius, soare, nori fotogenici, codri despuiati, verzi tonice pajisti prin livezi, proaspete lunci cu alura primavaratica. Cumpana apelor Dealul Pietris.
La gospodaria lui badea Lese Flore
In dreapta, potopita de invazive neguri in tonuri sepia si penetrate de oblicele impotentului soare, Cufoaia in magica ipostaza. Din Razoare la stanga, spre Culmea Breze, Tibles, Hudin, Mingeht, Satra Pintii, o alba, intens valurita, mare de neguri, iar Hudinul parea un fumegand con vulcanic, in timp ce Arcerul-Tiblesul-Branul pareau a fi pudrate de o sidefie bruma nocturna.
Borcutul s-a ivit treptat dintre plutindele fuioare de ceata. Inainte de podul peste Dobricel, am cotit stanga, continuand pe Sub Prihodiste catre vatra satului in care am descins pentru prima oara la 1 octombrie 1972, ca proaspat medic veterinar-fermier.
Am oprit in fata gospodariei lui badea Lese Flore (82 de ani), fosta mea gazda pana in vara lui 1974. Ce mult s-au schimbat toate, nu doar in gospodaria lui (si a lui Mitru, unicul sau fiu, azi primarul micutei urbe, buric al Tarii Lapusului).
Pe ulita asfaltata coborau ciopoare de vite. Am recunoscut chipurile proprietarilor desi …s-au scurs deja 38 de ani de cand i-am cunoscut. Ne-am salutat, am dialogat bucurosi de revedere, apoi am intrebat de calea de acces spre artificialul lac de pe valea Dobricel(amenajat prin anii 1970-1975 de catre defuncta Intreprindere de Intretinerea si Exploatarea Pajistilor Maramures-Sectia Targu Lapus coordonata profesionist de catre ing.Costache Eugen si tehniciana Burzo Zorica).
Spre Satra lui Pintea
Am sperat ca suind spre lac sa continuam de-acolo spre Satra Pintii, cu retur prin Inau peste Dealul Pietris (adica pe fostul drum de legatura cu Borcutul si pe care uneori, in primii ani de serviciu, l-am parcurs si de doua, ba chiar si de trei ori intr-o zi, desi sunt 7 km pe sens, dar si ceva diferenta semnificativa de nivel) sau in avalul vaii Tieiului (cu pronuntie moale, ardeleneasca, tiei derivand de la chei) parcursa de un pitoresc drum ingust, asfaltat in urma cu vreo doi-trei ani ).
Badea Flore mi-a spus ca de la lac in sus, pe malul geografic drept al Dobricelului, huciul foioaselor facea impracticabil accesul, motiv pentru care-mi recomanda trecerea pe sub dig pe malul geografic stang, spre padurea Lint si de-acolo in sus, pe culme, spre poalele SV ale Satrei lui Pintea.
Dar asta insemna circa 12-14 km de parcurs pe sens, adica vreo 9-10 ceasuri, iar inserarea debuta imediat dupa ora 16.00-17.00, motiv pentru care ne-am decis sa continuam cu masina in amontele neguroaselor chei sapate-n calcare si dolomite ale vaii Tieiului, spre Inau, dand cu ochii de niste spectaculoase repezisuri, praguri, marmite si o superba cascada cu albe suvoaie despletite-n forma de Y.
Popas la biserica-monument istoric din Inau
Aveam sa ne oprim pentru a le admira abia la intoarcere. Ne-am oprit insa la casa traditionala a lelei Zamfira Lese din Inau, apoi pentru a admira o cruce alba de piatra si-n fundal, departe, piramida trapezoidala a Satrei lui Pintea marcata pe abruptul S-SV de doua spectaculoase grupari stancoase, vulcanice, printre care aveam sa sui pentru a panorama de-acolo spre Tara Lapusului (Targu Lapus, Dumbrava, Dobric, Stoiceni) si Manastirea Satra.
Am mai oprit la superba bijuterie arhitectonica, biserica de lemn, monument istoric, Inau, admirandu-i perfectele armonii, zveltetea, ferestrele zabrelite, cu romboidale geamuri turnate, usa actuala de acces (inchisa) splendid ornata prin florale daltuiri, ancadramentul initialei usi de pe flancul sudic, minunat daltuit in traditionala simbolistica cu migaloase dantelarii geometrice.
N-am neglijat secularele cruci de piatra, unele cu duble brate inegale acaparate de muschi si licheni din restransul cimitir. Totul era scaldat in soare, iar bolta sudica a cerului fu curand ocupata de o ciudata nebuloasa alb-sidefie cu reflexe albastrii, initial aducand unei hiperbolizate palme de demiurg cu degetele deschise, mai apoi unui mistic peste cu numeroase inotatoare dorsale.
Am admirat contre jour biserica cu acest background fastuos si ireal apoi, reimbarcati, am mai continuat circa un km pe ulita bolovanos-noroioasa pana la o raspantie, in timp ce am inventariat o suita de gospodarii, multe pitoresti, cunoscute de mine de cateva decenii si revazute cu ocazia precedentelor ture facute pe-acolo spre Satra Pintii.
Traditionala casa spoita in albastru cu fundatii din lespezi de gresii
La ora 9,15 ne-am luat rucsacii si betele de trekking pornind prin glodul argilos-clisos, traversand un modest parau, trecand prin ograda unui inauan, suind de-acolo spre Prihod si admirand la nr. 86 casa spoita-n albastru ultramarin, cu timpanul frumos traforat in scandura de brad a lui Horvath Ioan, construita dupa spusele sale prin 1943-1944.
Il stiam de multi ani si de fiecare data am imortalizat traditionala casa cu fundatie din lespezi de gresii, cu prispa ingusta, de lut lipit, cu vita-de-vie si o fantanita cu ghizdul scund, din piatra, cu lant si manivela, apropiata coltului drept al casei.
Noua casa si-a terminat-o fara a o darama pe vechea in care insa nu mai locuiau si asteptau ca anii, neintretinerea, s-o duca la prabusire. Pacat, nu mai erau multe la fel in enclava Inau de la poalele Satrei.
Am suit pe langa sleaul glodos-mocirlos de carute, prin ograda lui Horvath Ion apoi alta, situata mai spre NE, iesind intr-o tarina cu staul in care se aflau la numarat vreo 200-300 de oi.
Ne-au luat prompt in primire doi caini mitosi ciobanesti carpatini albi si unul mioritic, cel mai nabadaios. Li s-au alaturat alti doi plus o potaie dintr-o apropiata, ultima, gospodarie.
Perspective…
Apoi am dat in culmea Prihodului, continuandu-ne deplasarea pe spinarea lunga de vreo doi-trei km, inierbata si pe alocuri superficial erodata de torente si alunecari, scotandu-ne in huciul cu numeroase tufe de alun, carpen, fag de la poalele V-SV ale Satrei Pintii, sub primul grup de stancarii vulcanice sur-ruginii.
2 1/2 ceasuri ne-a trebuit pana acolo, din fericire era soare, desi nu prea cald, mai ales atunci cand rafalele de vant aduceau inghetata briza dinspre Hudin si Tibles. Spre SV am admirat tot mai ramasa-ndarat vatra pitoreasca a Inaului, la S marea alb-valuritelor neguri si culmi impadurite succesive.
Era liniste, ciupercute bej-ruginii turgescente prin iarba, galben-portocalii floricele. La un moment dat, am avut si o foarte faina perspectiva spre Baia Mare, Ignis, Piatra Rosie a Surdestiului, iar in urma, catre Culmea Preluca si zona de deasupra navazutului Magureni, catre Dealul Florii-Copalnic Manastur.
Am continuat spre stancariile V-SV, ortacii printre grohote, eu direct spre baza turnurilor semete, vanand imagini, prinzand o poteca de salbaticiuni, dand peste roz-ciclamen flori de urzici moarte dar si de cateva campanule solitare si o ciudata colonie de ciupercute sugerand concavi nasturei brun intunecati.
A urmat un traverseu dificil peste limbi de grohote foarte povarnite, ramuri uscate, altele putrede si alunecoase, totul fiind acoperit cu un gros strat de frunze care ne-a obligat la un neverosimil dans…turistic de genul un pas inainte, 2-3 inapoi, in derapaj (ne)controlat, noroc cu betele fiindca altfel…
Doi colegi au abordat in scurte serpentine valcelul abrupt ce iese-n sa, Iancsi luand-o direct spre culmea de deasupra stancariilor V-SV, in final parcurgand catre E culmea catre saua in care aveam sa ne regrupam.
Ce putin a mai ramas din marea pajiste musuroioasa de pe culmea Satrei Pintii! O stiam neplantata cu molid si zada, cu o excelenta Cabana a Pionerilor….furata bucata cu bucata de catre ciocotisenari, pe atunci izvorul abundent-racoros nefiind captat si spurcat de catre ctitorii aberantului schit monahal etern pustiu vizibil dinspre Izvoarele (Bloaja).
Pe buza Satrei lui Pintea si la Manastirea Satra
Am luat-o prin desetul de fag si pe langa plantatia de rasinoase impenetrabila aparent, cu mici luminisuri acaparate de muschi catifelat-verzi, un excelent habitat pentru ciuperci unde am intalnit exuberante colonii de bureti.
Am iesit astfel pe buza Satrei lui Pintea orientata aproximativ E-V, avand imediat perspective catre Manastirea Satra, dar cu un deranjant prim plan al coroanelor fagilor si paltinilor maturi.
Am parcurs in sens invers, spre V, culmea Satrei Pintii coborand peste bolovani si doboraturi de vant pana pe un pinten stancos cu belvedere spre manastire. Acolo ne-am facut meritatul popas dupa circa 3 1/2-4 ceasuri de la debutul turei.
Fotografic vorbind, Manastirea Satra, circulara si ingradita ca o inexpugnabila fortareata medievala, cu numeroase turnuri si turnulete, era pitoreasca, dar cunoscand ca acolo in loc de 30-35 monahi vietuieste doar un sarman argat zurliu, ma intrebam ce sens a avut amenajarea maretei ctitorii care a implicat costuri mari, apoi alimentarea electrica etc.
Un consistent guler de molidis dens proteja spre SE manastirea, in rest, toata zona de la poalele Satrei lui Pintea, de la E catre V, era acaparata un un impenetrabil hatis de foioase printre care apareau destul de restransele petece verzi ale plantatiei de conifere ajunsa la talii de 10-12 m si grosimi de pana la 30-35 cm.
Intalnirea cu ceata de copoi
Am coborat pe valcelul cu grohote, orientandu-ne treptat spre SE-S pentru a admira si fotografia celalalt grup de stancarii vulcanice -ruginiu-negricioase cu alura de contraforti de cetate.
Deplasarea pe-acolo a presupus foarte multa atentie, din cauza grohotelor partial ascunse sub doboraturi de vant, frunzis gros, hatas de mur si zmeuris. Am reajuns la drumul de TAF angajat spre V-SV pe culmea Prihodului, dand de o grupa de vanatoare insotita de o ceata de copoi ardeleni, metisi diversi, unii cu terrieri Airdale sarmosi.
Alti copoi aveam sa intalnim coborand pe Prihod apoi s-au auzit succesiv vreo 4-5 bubuieli de arma, dovada ca vanatul (probabil mistreti) …era in siguranta deplina.
S-a inserat repede si cerul a devenit sur-vanat-insangerat, iar Tiblesul si un colt al Hudinului s-a ivit ca-n palma, iar la dreapta lor, departe, peste Culmea Breze, au aparut Muntii Calimani si Muntii Bistritei.
Pentru a scapa de mocirlosul drum pastoral, am parasit culmea Prihod coborand la stanga pe langa un grup de gospodarii traditionale abandonate, mai apoi pe langa o alta locuita de o batrana, dand in drumul de caruta noroios care avea sa ne conduca in sat si la masina.
Circuitul ne-a luat vreo 7 ore in care am parcurs circa 15 km, incantandu-ne la tot pasul. Am mai oprit in valea Tieiului la cascada si repezisuri, apoi am plecat spre Borcut-Baia Mare.
La un moment dat, luna rotunda, palida, salta jucausa deasupra orizonului, la stanga Tiblesului si aparent pe deasupra Borcutului. Am admirat-o din varii unghiuri pana prin Grosi, iar la ora 17 am ajuns in Baia Mare cu tolba imagistica si a proaspat adunatelor amintiri, pline ochi.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
