La data de 26 martie 2026 polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Sarasău au intervenit la un imobil din localitatea Lunca la Tisa, unde a fost sesizat un caz de violență domestică.
Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, iar din primele verificări, pe fondul unor discuții în contradictoriu, polițiștii au stabilit că un bărbat de 45 de ani ar fi agresat-o fizic pe soția sa și pe soacra sa, o femeie de 72 de ani.
Pentru siguranța celor două victime, ca urmare a evaluării riscului iminent de violență, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile, monitorizarea electronică a agresorului fiind refuzată.
În continuarea, polițiștii monitorizează respectarea măsurilor impuse prin ordinul de protecție provizoriu, dar și pentru preîntâmpinarea comiterii unor alte fapte care contravin legii.
*
La data de 26 martie a.c., în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Leordina au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 despre faptul că o femeie din localitatea Petrova a fost victima unei agresiuni.
Din verificările efectuate polițiștii au stabilit că un tânăr de 24 de ani ar fi pătruns fără drept în curtea imobilului fostei sale partenere, ar fi agresat-o fizic și ulterior, i-ar fi adresat amenințări, provocându-i o stare de temere.
Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, violare de domiciliu și amenințare








– Servicii de creare site web
