![]() |
![]() |
Vezi VIDEO
Accesul publicului larg la Bazinul Olimpic de inot „Gheorghe Demeca” din Baia Mare a fost oprit pentru cateva zile, dupa ce o persoana a fotografiat in vestiare gandaci de bucatarie. Conducerea Directiei Judetene pentru Sport si Tineret (DJST) Maramures a decis ca in aceste zile sa efectueze o deratizare, precum si o curatenie generala, pentru a rezolva aceasta problema. Pana luni, 13 ianuarie, singurii care vor avea acces la bazinul acoperit vor fi sportivii si antrenorii lor, care nu au dorit sa isi intrerupa activitatea in aceasta perioada.
Pozele cu gandacii de bucatarie din incinta Bazinului Olimpic „Gheorghe Demeca” nu au ramas fara urmare. La doar cateva ore dupa publicarea stirii, bazinul de inot a fost inchis si s-a efectuat prima deratizare. Directorul DJST spune ca problemele au aparut din cauza ca nu s-a putut face curatenia generala de la sfarsit de an. Acesta a aratat ca desi cluburile sportive care isi desfasoara activitatea acolo au anuntat ca nu vor mai veni la bazin pana in mijlocul lunii ianuarie, sportivii si antrenorii si-au continuat activitatea zilnica.
„In situatia asta am decis ca imediat dupa perioada sarbatorilor, in saptamana imediat urmatoare, sa facem actiunea de curatenie generala a bazinului de inot. Aici a aparut o problema pe care eu am solutionat-o in felul urmator, desi am primit aceste adrese oficiale din partea conducerii structurilor sportive, prin care ne-au atentionat ca nu mai au nevoie de bazinul de inot, antrenorii au venit la antrenamente cu sportivii. Ei, poate asta a fost greseala pe care am facut-o. Am mai avut o problema, daca goleam bazinul in 10 decembrie si il reumpleam si il reincalzeam, retratam apa incepand cu 10 ianuarie, costurile erau mult mai mari decat in situatia in care l-am lasat functional pe toata aceasta perioada. Fiind functional, atat in decembrie cat si in perioada dupa sarbatori, antrenorii au chemat sportivii la antrenament. I-am lasat. Urmand ca pe finalul asta de saptamana sa facem actiunea de curatenie generala in care este inclusa si deratizarea. Pe scurt, asa stau lucrurile“, a spus Cornel Savoiu, directorul DJST.
Savoiu a mai spus ca in urma sesizarii de ieri a cerut ca tot bazinul sa fie deratizat, urmand ca zilele viitoare sa aiba loc si o curatenie de amploare. „In momentul in care ieri am primit acest mail, am dat dispozitie si aseara, dupa terminarea antrenamentelor, am realizat prima deratizare. Prima actiune de deratizare, urmand ca pe finalul saptamanii, dupa ce vom face o curatenie si o igienizare generala, pe sambata dupa-amiaza sa mai facem inca o deratizare in intreaga baza. Din discutiile pe care le-am avut cu baietii aseara si cu femeile de serviciu, in zona dulapurilor si a vestiarelor, urmare a dezinsectiei, au spus ca nu au gasit gandaci. Singura zona unde au gasit cateva bucati a fost in zona custilor, sus, in bazin unde se depun materialele, accesoriile. Astea le-au gasit dimineata, urmare a deratizarii de aseara. Urmeaza sa vedem in continuare ce se va intampla dupa actiunea pe care am facut-o aseara si mai facem o actiune sambata dupa-amiaza“, a mai spus Savoiu.
In urma actiunii de ieri, bazinul de inot nu va functiona cateva zile, urmand ca de luni, 13 ianuarie, sa se reintre la programul normal.
Acest incident nu este primul de la Bazinul Olimpic „Gheorghe Demeca“. In luna aprilie a anului 2012, patru copii au ajuns la spital in urma intoxicarii cu clor. In acel moment, un robinet a cedat, iar clorul a ajuns in subsolul bazinului. De acolo, prin sistemul de ventilatie, aburii au ajuns in incinta bazinului.
Tot in anul 2012, un tanar sportiv de 11 ani, a fost transportat la spital, dupa ce si-a taiat ligamentele in scara de iesire din bazin. Acesta se pregatea sa iasa de la antrenament, iar in momentul in care a iesit din bazin si-a sectionat doua ligamente intr-o scara de inox.
Citeste si:
Sursa: Cosmin Carp