![]() |
![]() |
Vezi VIDEO
Retrocedarile din judetul Maramures au dus la cresterea infractionalitatii silvice. Politistii maramureseni au constatat ca pe masura ce se restituie proprietatile se inmultesc taierile ilegale de arbori. Situatia e cu atat mai grava cu cat se inregistreaza si cazuri in care sunt implicati angajatii silvici. Potrivit politistilor, multi dintre proprietarii care intra in posesia unor suprafete de teren impadurit taie la ras masa lemnoasa, fara a respecta legea.
In primele sase luni ale acestui an, la nivelul judetului Maramures a fost semnalata o crestere a faptelor penale de natura silvica. In conformitate cu statisticile intocmite de politistii maramureseni, infractionalitatea silvica in judet a fost mai mare cu 26% fata de perioada similara a anului trecut. Oficialii Inspectoratului de Politie al Judetului Maramures pun aceasta crestere pe seama retrocedarilor. Multi dintre cei care au intrat in posesia proprietatilor au trecut la taieri ilegale de masa lemnoasa.
„Din datele pe care le avem si din modul in care reusim sa ne dam seama din constatarile pe care le facem, este si datorata faptului ca s-au retrocedat o seama de proprietati. Interesul primordial a fost acela al valorificarii masei lemnoase pe picior la diferite societati, desi legea prevede ca numai sub control silvic aceste taieri pot avea loc”, a declarat seful IPJ Maramures, Viorica Marincas.
Cele mai multe infractiuni silvice se inregistreaza in Maramuresul Istoric. Politistii recunosc ca in unele cazuri sunt implicati chiar si angajati ai Directiei Silvice.
„Avem problematica silvica importanta in zona Maramuresului Istoric, in zona Borsei, Sapanta, dar si in zona de dincoace de deal. Sunt si situatii in care persoane care fac parte din personalul silvic sunt cercetate, avem dosare penale”, a mai spus comisarul-sef, Viorica Marincas.
Oamenii legii au mai aratat ca la ora actuala sunt in lucru mai multe dosare penale, iar prejudiciul cauzat e unul insemnat. Unele dintre cauze au fost declinate la parchetele de pe langa Curtea de Apel Cluj.
Pe de alta parte, politistii spun ca vor face in continuare verificari in colaborare cu reprezentantii Directiei Silvice, dar si cu cei ai Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic si Vanatoare. In plus, de la 1 octombrie se modifica legislatia silvica, iar monitorizarea taierilor de arbori se va face mult mai strict.
Sursa: Camelia Tocaci