Tragedie chiar în prima zi de Paște. O măicuță a murit, după ce a izbucnit un incendiu la Mănăstirea Bistrița, din județul Vâlcea. Flăcările au cuprins inițial tavanul unei chilii, care s-a prăbușit, și s-au extins apoi pe sute de metri patrați.
Cel mai probabil, spun pompierii, cineva a uitat o lumânare aprinsă. Focul puternic a izbucnit în chiliile aflate la mansarda construcției cu trei etaje. Tocmai se încheiase slujba, iar una dintre măicuțe, cea care și-a pierdut viața, a mers în cameră ca să își schimbe hainele.
Maica Andreea, economul mănăstirii: ”Maica s-a dus să se schimbe, să vină la biserică să facem curat și ea a rămas, probabil deja asfixiată de la fumul ăla”.
Tragedia a pornit de la o lumânare aprinsă într-una dintre chilii
Pompierii din Vâlcea au cerut sprijinul colegilor din Gorj și Argeș pentru a putea face față flăcărilor care au înghițit 800 de metri patrați de acoperiș. 90 de militari au muncit ore în șir.
”Colonel Dan Pascaru, comandant ISU Vâlcea: Din nefericire, ceea ce s-a spus inițial că o persoană a fost surprinsă înăuntru s-a confirmat, colegii mei au găsit trupul carbonizat.







– Servicii de creare site web
