Coșmar pe ruta București–Sighet: o tânără din Maramureș ajunge la spital după o noapte în cușeta CFR. Statul care ne lasă să putrezim pe șine.

CFR, rușinea națională care ne mușcă de vii. La propriu.

În România anului 2025, o tânără de 24 de ani se urcă într-un tren ca să ajungă acasă. Plătește 190 de lei, un preț care crește mai repede decât viteza cu care circulă trenul – adică deloc. Se așază într-o cușetă, își pune rucsacul sub cap și speră la o noapte cât de cât liniștită. În schimb, primește ceea ce statul român livrează de ani buni: umilință.

Dimineața, ajunge în Sighet nu doar obosită, ci plină de mușcături de ploșnițe, cu răni care au supurat, cu alergii și drum direct la spital. O călătorie care trebuia să fie banală s-a transformat într-un coșmar. Și nu, nu e o metaforă. Este România reală, România de pe șine, România care mușcă – nu doar la figurat, ci la propriu.

CFR – compania care funcționează doar ca să-și scuze eșecurile

Ca de obicei, CFR tace. Nicio explicație. Nicio asumare. Nici măcar un comunicat plictisitor. De parcă ploșnițele ar fi un detaliu minor, un disconfort acceptabil la achiziționarea unui bilet. De parcă ar fi normal să plătești 190 de lei pentru un loc într-o cușetă infestată.

Și culmea? În timp ce oamenii sunt mușcați în vagoane care par abandonate de o jumătate de secol, CFR anunță noi scumpiri. Încă 10% în plus la bilete, după o serie de majorări succesive. Prețuri europene pentru condiții medievale.

Ce primești pentru acești bani?

-Ploșnițe; Frig; Mizerie; Întârzieri interminabile; Vagoane în care îți vine să porți combinezon, nu rucsac.

E ca și cum ți-ar spune: „Plătește mai mult ca să suferi mai intens.”

Ruta București–Sighet e deja celebră pentru întârzieri, condiții insuportabile și vagoane care ar trebui, de mult, scoase din uz. 12 ore de drum care devin cu ușurință 14 sau 16. O mamă povestește cum, în 2023, au fost lăsați opt ore în câmp fără apă și fără explicații. Asta nu mai e transport public – este tortură administrativă.

Dar statului nu-i pasă. Călătorii sunt tot mai puțini, iar reacția firească ar fi îmbunătățirea serviciilor. Reacția CFR?
Scumpim.
Din nou.
Pentru că poate. Pentru că nu avem alternative reale. Pentru că România funcționează pe principiul „cine trebuie să plece cu trenul, pleacă și așa”.