![]() |
![]() |
Vezi VIDEO – editat – accident
Vezi VIDEO – editat – declaratii oficiale
Vezi VIDEO – accident
Vezi VIDEO – declaratii oficiale
O ancheta interna a fost demarata astazi, 6 septembrie, la Prefectura Maramures dupa ce o masina a institutiei, cu numere apartinand MAI, a fost implicata in accidentul mortal de circulatie produs aseara, pe strada Andrei Muresanu din Baia Mare. Angajatul care avea in custodie Dacia Logan sustine ca soferul senatorului Liviu Titus Pasca, decedat in urma evenimentului rutier, i-ar fi sustras cheile autovehiculului. Fiind proprietatea MAI, regimul de folosire a masinii este extrem de strict iar Pavel Hoban nu avea ce sa caute la volanul ei. Verificarile risca sa se lase cu sanctiuni drastice, avand in vedere ca s-a dovedit si faptul ca aseara, in parcarea subterana a Palatului Administrativ, a avut loc un chef.
Primul chestionat in urma producerii accidentului a fost soferul Aurel Tiglea, pe numele caruia figureaza autoturismul care aseara a lovit in plin un Audi, in apropiere de colegiul baimarean Gheorghe Sincai.
Acesta i-a explicat subprefectului Pamfil Bercean ca a fost prezent pentru aproximativ sapte minute la petrecerea din garajul subteran, avand in vedere ca era ziua unui coleg, si ca nu isi explica faptul ca i-au disparut cheile de la Logan. Imaginile video inregistrate in subsol au aratat insa ca angajatul Prefecturii a stat mai mult decat a spus la chef, dar si faptul ca persoanele prezente au consumat bauturi alcoolice.
“Domnului Tiglea Aurel, care avea cheile, i-am luat o declaratie. O am aici, si dansul spune in final ca i-au fost sustrase cheile de la autoturism, fara sa stie, pentru ca a stat alaturi, undeva in garaj, unde au mancat, spune el, doua sarmale. El spune ca a sosit de la Viseu de Sus, ca a fost cu doua colege din Institutia Prefectului la un control tematic si cu o doamna de la Administratia Fiscala Maramures. A sosit la garaj in jurul orei 17.30, a parcat masina si a intrat in garaj si l-a rugat unul dintre colegii soferi, care a avut ziua de nastere, sa serveasca ceva mancare. Tiglea spune ca a servit doua sarmale, ca nu a baut nimic si a refuzat, dar, totusi, s-a insistat. A plecat cu masina personala, care era undeva in zona aceasta, in parcarea de afara”, a aratat, astazi, subprefectul Bercean.
“Angajatul nostru (n.r. Aurel Tiglea) confirma in parte intervalul de timp – parca este mai mare fata de cat spune in declaratie, ca aici spune 7-10 minute, dar din cate mi s-a spus mie, de domnul Gavrilescu, intervalul de timp a fost mai mare jos, in garaj. Ce a facut acolo nu am de unde sa stiu, pentru ca nu am fost prezent. Eu, dupa incheierea programului, am plecat acasa. Mai mult ca sigur ca s-au consumat bauturi alcoolice, din moment ce si in masina s-a gasit o cutie de bere”, a adaugat reprezentantul Guvernului in Teritoriu.
Contactat de eMaramures pentru o declaratie, senatorul liberal Liviu Titus Pasca s-a aratat socat de cele intamplate. El a mentionat ca Pavel Hoban, in varsta de 56 de ani, a lucrat ca sofer, incepand din anul 2000, pentru diversi parlamentari – incepand de la Liviu Doru Bindea si ajungand la Ioan Corodan -, iar niciodata nu a creat vreo problema.
“Stiu ca se intelegea bine cu toti soferii – si ai Consiliului Judetean si ai Prefecturii. Mai mult nu stiu. Intr-adevar si eu am auzit aseara, cand am fost sunat de ofiterul care a fost la locul accidentului. M-am speriat de doua ori. M-a sunat de pe telefonul lui Pavel. Eu credeam ca era el. Nu am avut niciodata probleme cu el. Eu nu il stiam asa. Am fost la multe deplasari in care stiti ca la punctul trei se mai da un vin, o tuica. El niciodata, cat a fost cu mine, nu a condus baut. Bine, acuma, din cate am inteles, era chiar baut bine”, a completat Pasca.
Evenimentul rutier produs aseara este acum si in atentia sefilor de la Ministerul de Interne. La finalizarea anchetei, unii dintre angajatii responsabili de faptul ca masina Prefecturii a fost scoasa din garaj, in afara programului si de o persoana neautorizata, si-ar putea pierde locurile de munca.
Tragicul accident s-a produs ieri, 5 septembrie, in jurul orei 21.00. Soferul lui Pasca, aflat la volanul masinii MAI, se indrepta dinspre Politia Municipiului, catre Piata Izvoarele. Imediat dupa ce a trecut de colegiul Gheorghe Sincai, el a pierdut controlul volanului si a intrat pe contrasens, lovind in plin un Audi.
Pavel Hoban a iesit pe picioarele lui din masina dupa accident, insa ulterior i s-a facut rau iar medicii l-au gasit intins pe trotuar, in stare de inconstienta si cu pulsul foarte slab. La spital s-a incercat resuscitarea lui, insa s-a dovedit ca a facut infarct si ca socul cardiac a fost prea mare pentru a supravietui.
In urma evenimentului rutier, alte patru persoane aflate in Audi au ajuns la spital, doua dintre ele suferind rani grave potrivit primelor declaratii ale medicilor. Politia nu a dat deocamdata informatii referitoare la alcoolemia lui Pavel Hoban. In masina pe care o conducea au fost gasite doze de bere.
CITESTE SI:
* UN MORT SI PATRU RANITI – Soferul senatorului Liviu Titus Pasca si-a pierdut viata dupa ce a provocat un accident cu una din masinile Prefecturii Maramures (VIDEO)
Sursa: Vasile Dale, Larisa Cordea