Ouăle provin de la ferme din Galați, care aparțin aceleiași firme. Analizele de laborator au indicat că toate cele aproximativ 60.000 de găini din două exploatații sunt infectate cu salmonella, potrivit TVR Info.
Toată producția a fost dusă la o stație de sortare din Vaslui, care aparține de aceeași firmă.
Ouăle urmau să fie distribuite în zeci de magazine. Inspectorii sanitar-veterinari au decis în urma controalelor să pună întreaga cantitate de ouă sub sechestru, pentru a preveni orice risc.
Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili amploarea exactă a contaminării și eventualele responsabilități. Peste câteva zile vor efectua noi teste, iar dacă vor ieși tot pozitiv, ouăle vor fi distruse.
Până se va lămuri situația, activitatea de comercializare a produselor companiei a fost suspendată.






– Servicii de creare site web
