Salvatorii montani din cadrul Salvamont Maramureș intervin, în aceste momente, pentru recuperarea a trei cetățeni ucraineni aflați în dificultate în Munții Maramureșului, în zona Vârful Corbu, la o altitudine de peste 1.600 de metri.
Apelul de urgență a fost efectuat prin 112, iar specialiștii STS au reușit să furnizeze coordonatele exacte ale persoanelor aflate în pericol, informație crucială pentru declanșarea rapidă și eficientă a misiunii de salvare.
Intervenția se desfășoară în condiții extrem de dificile. În zona montană, stratul de zăpadă depășește un metru, iar pentru a putea înainta și a ajunge la timp la victime, salvatorii montani se deplasează pe schiuri de tură.
La această acțiune complexă participă echipele Salvamont Maramureș, structură profesionistă de salvare montană aflată în subordinea Consiliul Județean Maramureș, în cooperare cu Poliția de Frontieră Poienile de sub Munte.
Obiectivul principal al intervenției este localizarea celor trei persoane, acordarea primului ajutor medical și evacuarea lor în siguranță din zona montană.
Acțiunea este în plină desfășurare, iar autoritățile vor reveni cu informații oficiale imediat ce situația din teren o va permite.










– Servicii de creare site web
