74 de ani de la moartea Fericitului Episcop Martir Valeriu Traian Frențiu, mărturisitor al credinței în temnițele comuniste

La 11 iulie 1952, în urma regimului de exterminare la care a fost supus, a trecut a trecut la cele veşnice, în penitenciarul din Sighetul Marmației, Fericitul Episcop Martir Valeriu Traian Frentiu, episcop greco-catolic de Lugoj si ulterior de Oradea.
A fost înhumat noaptea, fără sicriu, într-o groapă comună din Cimitirul Săracilor. Mormântul a fost nivelat pentru a nu se mai cunoaşte locul înhumării şi pentru a se evita pelerinajele la mormintele martirilor ucişi la Sighet. Nu a fost judecat şi nu a avut condamnare.
S-a născut la 25 aprilie 1875 în Reșița Montana (jud. Caraș-Severin), în familia preotului greco-catolic Ioachim și Rozalia. A avut două surori și un frate, la 5 ani rămâne orfan de mamă, iar sora mai mare preia grija familiei. A urmat școala elementară în localitate, liceul la Gimnaziul superior din Blaj, unde ia examenul de maturitate în 1894, după care a fost trimis la Seminarul central din Budapesta. A fost hirotonit preot la Lugoj în 20 septembrie 1898, a urmat studii la Institutul Augustineum din Viena, finalizate cu doctorat în 1902. S-a întors la Lugoj, numit protopop la Cugir și paroh de Orăștie remarcându-se, de atunci, de buna funcționare a școlilor confesionale românești.
A fost consacrat Episcop de Lugoj în 14 ianuarie 1913, în Catedrala din Blaj, de către IPS Arhiepiscop și Mitropolit Victor Mihályi de Apșa. La 9 februarie 1913 a avut loc instalarea sa solemnă în Catedrala din Lugoj.
După moartea episcopului de Oradea, Radu Demetriu, în urma atentatului din Senatul României în 8 decembrie 1920, scaunul episcopal de Oradea devine vacant, iar în 1922 este ocupat de către episcopul Lugojului, Valeriu Traian Frențiu.
Primul episcop arestat în „noaptea episcopilor” (noaptea din 28/29 octombrie) a fost PS Frențiu. O mărturie despre arestarea episcopului Frențiu aparține lui P.S. Hossu care, spunea despre „fratele Valeriu”: „n-a voit să plece până nu va liturghisi; așa au așteptat până s-a pregătit și a terminat sf. liturghie; a fost adus cu un jeep mic și astfel a avut o călătorie foarte grea, fără întrerupere de la Oradea la București; de altcum, era slăbit din boala grea din iarnă, din care încă nu se refăcuse deplin; astfel, era suferind.”
De la Ministerul de Interne, împreună cu ceilalți episcopi, Valeriu Traian Frențiu a fost transportat la Dragoslavele, o reședință de vacanță a patriarhului ortodox, special transformată de către Securitate în lagăr pentru acest scop. Cu toate că era o reşedinţă patriarhală, ierarhii uniţi au suferit de frig şi de foame, neavând haine călduroase şi cele necesare igienei personale, mâncarea fiind insuficientă. „La Dragoslavele, am suferit foarte mult frig și aprovizionarea a fost insuficientă” cum relatează P.S. Frenţiu, viaţa acolo „a fost ca o introducere la ceea ce era să urmeze”, după cum a notat episcopul Clujului.
În februarie 1949, în urma refuzului repetat de a trece la Biserica Ortodoxă Română, a fost dus la Mănăstirea Căldărușani.
De la Căldărușani, ne-a rămas mărturia episcopului de Oradea, trimisă într-un raport olograf către Nunțiatură: la Căldăruşani „era o mizerie de nedescris, hrană insuficientă, dimineaţa un ceai fără zahăr, la prânz şi seara, o supă foarte diluată. Fără îngrijiri medicale. Stare sanitară slabă. Absenţa băii şi lipsa curăţeniei”.
Din acest loc de detenție, episcopul Frențiu, a cărui stare de sănătate s-a agravat, a fost internat la spitalul orăşenesc din Rucăr care era încă o construcţie nefinalizată unde singurul medic era în concediu. După perioada de detenție de 1 an și trei luni din lăgărul de la Căldărușani, episcopul Valeriu Traian Frențiu, împreună cu frații episcopi și cei 21 de canonici și preoți, a fost trimis la închisoarea cu regim de exterminare din Sighetul Marmației.