Ziua de 1 Mai își are originile în Statele Unite unde, în 1872, 100.000 de muncitori din New York au demonstrat cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore. Dată de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor, a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula că „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la și după 1 mai 1886”, sugerându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia.
La dată de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă, cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde s-au întrunit 90.000 de persoane, din care aproximativ 40.000 se aflau în greva. Rezultatul a fost acela că circa 35.000 de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.
Dar ziua de 1 mai a devenit cunoscută în lumea întreagă în urmă unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piață Heymarket din Chicago. Numărul grevistilor se ridicase la peste 65.000, iar în urmă ciocnirii cu poliția au rezultat mai multe victime. În anul 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii, s-a stabilit că în ziua de 1 mai 1890 să aibă loc manifestații și greve, pentru reducerea zilei de muncă de 8 ore. Iar în anul 1889, social-democrații afiliați la Internațională a ll-a, au stabilit, la Paris, că ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor. La 1 mai 1890, au avut loc demonstrații în SUA, în majoritatea țărilor europene, în Chile, Peru și Cuba. La scurt timp, Federația Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrând în schimb Labor Day („Ziua Muncii”), anual, în prima zi de luni a lui septembrie. Pe 28 iunie 1894, Congresul SUA a adoptat un act confirmând această dată că sărbătoare legală.
1 mai a devenit Ziua Internațională a Muncii. Există, însă, și excepții. De exemplu Australia, Elveția și Statele Unite, 1 mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea țărilor vest europene, ziua de 1 mai este zi liberă.
În țările comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să ducă tradiția unei mișcării muncitorești internaționale, apărută sub egida celei de-a două Internaționale.
De asemenea, și naziștii au avut tentative de uzurpare a acestor tradiții. Ziua de 1 mai, fusese transformată într-o sărbătoare a comunității naționale germane, promițându-se construirea unui socialism național, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc. Un discurs rostit de Hitler la 1 mai 1933 este edificator în acest sens: Certurile și neînțelegerile simbolizate de lupta de clasa se transformă acum într-un simbol al unității și înălțării națiunii[3]. Ziua de 1 mai a fost transformată de către naziști într-o sărbătoare propagandistică.
Se sustinea că ziua de 1 mai trebuie să devină o sărbătoare a întregii națiuni și nu poate fi transformată într-un simbol al luptei proletare și a decadenței. Serbările câmpenești, chioșcurile cu bere și spectacolele nu lipseau, dar sindicatele fuseseră interzise. Organizațiile muncitorești au fost înlocuite cu directive de la partidul unic.
Peste timp, grupări radicale folosesc retorică nazistă, participând la proteste violente având că pretext ziua de 1 mai (de exemplu, în Germania). În Germania, 1 mai este zi liberă. Se poartă la butonieră o panglică roșie, în amintirea lui 1 mai 1890, când, în pofida interdicției manifestațiilor de către Sozialistengesetz, militanții Internaționalei au convenit să se întâlnească în parcuri purtând o astfel de panglică. Intrată în uitare în Germania de Vest, ea a fost mare sărbătoare în Republica Democrată Germană.
În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890. În perioada regimului comunist, de 1 mai autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ținute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe. După evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulți ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sărbătorită prin festivități decât la inițiativa unor reprezentanți ai unor partide precum PSM și PRM.
După 1990, importantă propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte. În 2003, pentru prima oară în istoria postdecembristă, o confederație sindicală (Blocul Național Sindical) a încercat organizarea unei adunări populare, cu mici, bere și muzică, pentru a serba acesta zi. Criticile nu au lipsit, la fel nici acuzațiile de simpatie pro-comunistă, amintirea propagandei PCR fiind încă vie în conștiința populației.
Sursa Sfatul Părinţilor.ro
– Servicii de creare site web
