În noaptea de sâmbătă spre duminică, polițiștii din Sighetu Marmației au continuat activitățile de verificare și control pe drumurile publice.
Nu a fost înregistrat niciun accident de circulație cu victime pe zona de competență în ultimele 24 de ore, însă astă-noapte, au fost depistați și scoși din trafic doi conducători auto care circulau cu viteză excesivă, în localitate.
Autoturismele au fost oprite, după ce aparatura radar din dotare a înregistrat valorile de 102 respectiv 135 km/h, pe D.N. 18, tronsonul de drum Vadu Izei – Berbești.
S-a luat măsura sancționării conducătorilor auto, precum și măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice.
Polițiștii atrag atenția cu privire la faptul că atunci când conduceți cu viteză excesivă, o singură clipă de neatenție sau un obstacol neprevăzut pot transforma drumul într-o tragedie.
Polițiștii continuă să acționeze în trafic pentru impunerea legislației și dispunerea de măsuri legale față de cei care reprezintă potențiale pericole pe drumurile publice.










– Servicii de creare site web
