Multitudine de culori tomnatice, fructe si legume din abundenta. A fost peisajul care a caracterizat vernisajul expozitiei de astazi, 16 noiembrie, de la Directia Silvica Maramures la care au participat copiii de la gradinita “Ion Creanga” din Baia Mare. Pentru ca de patru ani exista incheiat un parteneriat intre intitutie si unitatea de invatamant prescolar, micutii au fost adusi sa le prezinte reprezentantilor Directiei Silvice natura vazuta prin ochii lor.
In jur de 85 de micuti au fost prezenti astazi, 16 noiembrie, pe holul Directiei Silvice Maramures, acolo unde au incercat sa le arate adultilor natura vazuta prin ochii lor, in cadrul unei expozitii avand ca tematica toamna. Si pentru ca atmosfera sa fie completa, din vestimentatia copiilor nu au lipsit elemente ca frunzele, legumele sau floarea soarelui, elemente menite sa scoata in evidenta peisajul autumnal.
De asemenea, holul institutiei s-a transformat intr-o mica galerie pentru picturile, colajele, desenele sau diversele aplicatii ale copiilor. Reprezentantii gradinitei “Ion Creanga” au ales ca loc pentru vernisajul expozitiei Directia Silvica, deoarece de patru ani intre aceasta institutie si unitatea de invatamant exista un parteneriat de colaborare.
“Am venit aici pentru ca noi suntem intr-un parteneriat de mai multi ani si de aceea am vrut sa-i rasplatim intr-un fel, sa le daruim din sufletul copiilor. Am vrut sa vada natura prin ochii copiilor. Asa ca am venit cu aceasta expozitie si urmeaza sa continuam sirul de expozitii in fiecare anotimp. Sunt lucrari de tot felul: colaje, desene, aplicatii, picturi de la toate grupele, incepand cu grupele mici, sunt lucrari la care s-au folosit foarte multe elemente din natura”, a precizat directorul gradinitei, Cornelia Lascu.
Sursa: Camelia Tocaci