Vezi VIDEO
Inspectoratul Scolar Judetean Maramures organizeaza maine, 6 august, concursul pentru ocuparea posturilor de suplinitori in invatamant. La testare sunt asteptati peste 700 de candidati. Conform datelor ISJ, sunt disponibile 876 de posturi, insa nu in toate situatiile este vorba despre catedre complete. Pentru a promova examenul, dascalii trebuie sa obtina minimum nota 5.
Concursul judetean pentru suplinire va fi organizat maine, 6 august, pentru ocuparea celorlalte posturi ramase libere in invatamant. Iuliana Maries, inspector specialitatea informatica, a declarat ca testarea va incepe de la ora 9.00, iar candidatii sunt asteptati sa fie prezenti in sala cu o jumatate de ora inainte de inceperea concursului.
Subiectele au fost elaborate la nivel judetean. Testarea suplinitorilor calificati va consta intr-o proba orala, iar cei necalificati vor sustine o proba scrisa de trei ore si un interviu.
“Testarea suplinitorilor calificati consta intr-o proba orala de testare a cunostintelor. Fiecare candidat va sustrage un bilet, fiecare evaluator va da o nota si media celor doua note, va fi nota finala. La suplinitorii necalificati sustinerea consta in sustinerea unei probe scrise si a unui interviu. Se sustine lucrarea timp de trei ore. Vom folosi foi de concurs secretizate, dupa modelul standard de la astfel de examene. Dupa sustinerea probei scrise, candidatii vor sustine un interviu care consta in niste intrebari de specialitate”, a punctat Iuliana Maries.
La testari sunt asteptati 723 de suplinitori calificati si 66 necalificati. Acestia vor candida pe 876 de posturi vacante. Concursul pentru suplinire va avea loc in doua centre, respectiv la Scoala Generala „Lucian Blaga” si la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”.
Sursa: Camelia Tocaci