Polițiștii din Ieud efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, sub supravegherea și coordonarea procurorului, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Investigațiile au fost demarate la data de 6 mai a.c., după ceun autoturism ar fi intrat în coliziune cu gardul unui imobil din localitatea Ieud. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că autoturismul a fost condus de către un tânăr de 15 ani, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Reamintim că orice faptă constatată de polițiști, care contravine legislației în vigoare, nu rămâne nesancționată, iar sustragerea de la răspunderea contravențională sau penală nu ne poate absolvi, în niciun caz, de consecințele asociate acestor fapte – spun polițiștii.
Astă-noapte, în jurul orei 00.20, polițiștii din Baia Mare au intervenit pentru soluționarea unui accident de circulație, produs pe bulevardul Unirii.
Verificările preliminare efectuate de polițiști au relevat faptul că în timp ce un bărbat de 45 de ani se afla la volanul unui autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la plecarea de pe loc și ar fi călcat cu roata piciorul unei femei în vârstă de 59 de ani.
Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului și dispunerii măsurilor care se impun, potrivit reglementărilor legale.
Polițiștii rutieri vă reamintesc că orice plecare de pe loc se efectuează după parcurgerea tuturor etapelor premergătoare, respectiv reglarea scaunului, a oglinzilor retrovizoare, a centurii de siguranță, verificarea închiderii ușilor, asigurarea temeinică, efectuarea semnalizării și acordarea priorității de trecere tuturor vehiculelor aflate în mers.