Într-o țară în care poți primi un spor pentru praf, un altul pentru zâmbetul șefului și, de ce nu, unul pentru… pantere, România își păstrează cu sfințenie o tradiție birocratică: sporul fără rușine.
Pe o stradă liniștită, un grup de bugetari protestează. Sunt serioși, hotărâți, poate chiar fioroși. Nu cer salarii mai mari, nici condiții mai bune de muncă.
Poate pare o glumă, dar în spatele acestor pancarte — reale sau parodice — se ascunde o problemă serioasă. Sistemul de sporuri din administrația publică a devenit o pădure de hârtii, unde fiecare frunză e un „drept câștigat” printr-o interpretare creativă a condițiilor de muncă. De la „spor de antenă” pentru că vezi un turn de telefonie pe geam, la „spor de calculator” pentru că lucrezi la birou, România a inventat mai multe sporuri decât metode de a crește productivitatea.
În loc să cerem „sporuri de panteră”, poate ar trebui să cerem mai mult profesionalism, performanță și un sistem de salarizare bazat pe competență, nu pe… junglă urbană imaginară.