![]() |
![]() |
Vezi VIDEO
Cea de-a XXI-a editie a Sarbatorii Castanelor a debutat in aceasta dimineata, 27 septembrie, cu sedinta festiva a Consiliului Local Baia Mare. La acest eveniment au participat reprezentanti ai autoritatilor locale si judetene, dar si invitati din sase tari. Invitatul special a fost Elena Udrea, care a semnat pe vremea mandatului sau o serie de proiecte de finantare importante pentru dezvoltarea urbei.
Sedinta a debutat cu intonarea imnului national si a continuat cu discursul primarului Catalin Chereches, care a tinut sa vorbeasca despre importanta fiecarui om in comunitate, dar si despre faptul ca persoana care conduce destinele unui oras trebuie tot timpul sa cunoasca nevoile celor pe care ii reprezinta.
Pe lista invitatilor din strainatate s-au aflat delegati din Ungaria, Polonia, Franta, Estonia, Italia si Germania, care au reprezentat orasele cu care municipiul Baia Mare este infratit, precum si parteneri din cadrul proiectului “Renewal – Europe for citizens”.
„Fiecare dintre noi muncim pentru oameni, fiecare dintre noi ne dedicam oraselor, comunitatilor pe care le reprezentam. Cel mai important lucru pe care il avem de facut fiecare dintre noi, indiferent ca suntem din Baia Mare, Bucuresti sau din alte orase din afara tarii, de unde dumneavoastra ati venit, este sa fim in folosul comunitatii. Sa fim in slujba comunitatii, sa ne dedicam toata puterea si toata activitatea pentru oameni. Este o misiune nobila, o misiune care ne onoreaza, dar ne si obliga pentru ca oamenii au nevoie de oameni. De oameni care sa aiba coloana vertebrala, de oameni care sa stie care sunt durerile, suferintele, nevoile oamenilor din jurul lor, oameni care sa stie care este drumul cel bun. Dar toate aceste lucruri pot fi facute doar cu o buna comunicare si intr-o buna relatie cu comunitatea. Intotdeauna cei care sunt in fruntea comunitatilor trebuie sa stie, nu sa se faca ascultati, ci sa asculte. Totul porneste de la ascultare si de la respectul pe care il dam comunitatilor si oamenilor pe care ii reprezentam“, a spus Catalin Chereches, primarul Municipiului Baia Mare.
Edilul a tinut sa puncteze ca pe langa momentul de sarbatoare care-l reprezinta deschiderea Sarbatorii Castanelor, Baia Mare poate sa-si arate cu acest prilej adevaratele valori. „Municipiul Baia Mare astazi este intr-un moment de sarbatoare, dar pe langa sarbatoare aratam tuturor celor care isi atintesc privirea asupra noastra ceea ce am realizat noi. Ce am realizat in dezvoltarea comunitatii, ceea ce am realizat din punct de vedere al infrastructurii, din punct de vedere social, cultural, sportiv. Astazi ne aratam intr-adevar simbolurile pe care le avem, pe care le-am mostenit si pe care vrem sa le ducem mai departe, vrem sa le punem in lumina si in valoare, vrem sa fie cunoscute de catre toti cei care vor sa vada municipiul Baia Mare ca si un oras cu adevarat european, cu valori europene, dar si cu valori autentice, valori locale“, a adaugat Catalin Chereches.
Prezenta pentru prima data la Sarbatoarea Castanelor, fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a vrut sa multumeasca pentru invitatie, spunand ca si-a dorit sa participe la sarbatoarea traditionala a baimarenilor.
„Este nu numai o onoare, este o mare bucurie sa fiu alaturi de dumneavoastra si astazi. Asa cum s-a intamplat sa fiu de multe ori in ultimii ani, dar de data aceasta e sarbatoarea baimarenilor. O sarbatoare la care mi-am dorit sa vin si va multumesc tuturor celor de aici, ii multumesc domnului primar ca m-a invitat si de cate ori il aud vorbind despre colaborarea pe care am avut-o in vremea cand eu eram ministru, mi se pare ca e prea mult. N-am facut atat de mult pentru Baia Mare pe cat mi-as fi dorit, dar sper si eu ca toti cei care gestioneaza astazi destinele tarii, cei care o vor face de-acum incolo, vor intelege ca nicio comunitate nu se poate dezvolta daca nu este sprijinita si ca nu exista dezvoltarea investitiilor daca nu vin fonduri de la Bucuresti“, a spus Elena Udrea.
Tot cu aceasta ocazie, Elena Udrea a mai spus ca Baia Mare este intr-o continua dezvoltare, datorita proiectelor care incep sa isi arate roadele.
„Oricat de bun ar fi un ministru, daca nu are un partener in administratia locala nu poate sa faca nimic. Deci meritul meu in ceea ce se intampla astazi in dezvoltarea municipiului Baia Mare se imparte cu meritul domnului primar Chereches, cel care a generat proiectele si astazi le implementeaza alaturi de dumneavoastra“, a mai spus fostul ministru al Turismului.
Sursa: Cosmin Carp