Scrisoarea Sfântului Ioan Paul al II-lea adresată fiilor Bisericii Greco-Catolice din România

În 22 octombrie este celebrată comemorarea liturgică a Sfântului Ioan Paul al II-lea, în anul jubiliar al centenarului de la nașterea sa. Cu această ocazie e-communio.ro oferă cititorilor Scrisoarea apostolică a Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea la al III-lea centenar al Unirii Bisericii Greco-Catolice din România cu Biserica Romei.

Mult iubiți Frați și Surori ai Bisericii Greco-Catolice din România!

1. Timpul pascal al acestui Jubileu din anul 2000 coincide cu cel de al treilea centenar al Unirii Bisericii voastre cu Biserica Romei. Anul Jubiliar este un an de har în care întreaga Biserică amintește că Domnul nostru Isus Cristos, acum două mii de ani, s-a făcut Om în sânul Preasfintei Fecioare. În evocarea cu bucurie a minunatului eveniment, comunitatea creștină recapătă curaj pentru a anunța lumii cu ardoare reînnoită vestea cea bună a mântuirii.
Verbum caro factum est – Cuvântul s-a făcut trup: acesta este motivul recunoștinței noastre continue, acesta este harul amintit și celebrat în chip special în perioada Jubileului. Punându-ne în această perspectivă, putem vedea cu ochii speranței toată istoria omenirii.

Amintirea și prezența

2. În acest cadru se înscriu cu deosebită relevanță și cei trei sute de ani de existență ai Bisericii Greco-Catolice din România. În urmă cu exact un an ne-am rugat împreună în scumpa voastră Patrie. În timpul Sfintei Liturghii celebrate cu voi în Catedrala „Sfântul Iosif”, din București, am afirmat că „socot providențial și plin de semnificație faptul că celebrările celui de-al treilea centenar coincid cu Jubileul anului 2000” (Omilia, nr. 3, 8 mai 1999).

Faptul că am putut fi în mijlocul vostru, în mai, anul trecut, a fost pentru mine un dar special al Domnului, care mi-a îngăduit să retrăiesc într-un anume mod, împreună cu voi, experiența acelor ucenici care „se aflau în mers”: lor „li s-a alăturat Isus în persoană și mergea împreună cu ei”, explicând din toate Scripturile cele despre El” (Lc. 24, 13-15,27). Iluminați de cuvintele lui Cristos, am putut contempla împreună prezența sa reflectată pe chipul Bisericii voastre. Apoi El ne-a hrănit cu Trupul și cu Sângele său și inimile noastre ne ardeau în piept (cf. Lc. 24,32).

3. Încă de atunci mi-au rămas întipărite în suflet frumusețea pământului vostru și credința poporului care locuiește acolo. Amintirea acelei întâlniri a devenit și mai vie în timpul pascal al acestui an, în care se celebrează și cel de-al treilea centenar al Unirii Bisericii voastre cu Biserica Romei. Inima mea dorește să se unească cu voi în acel cântec de bucurie – Cristos a înviat! – care, cu ocazia vizitei mele, m-a umplut de emoție, lăsând în mine o profundă amintire. Un atare anunț trece dincolo de cuvinte: este încărcat cu forța biruitoare a Celui Înviat care pășește cu Biserica sa prin istorie. În lumina acestei prezențe mă adresez vouă, celor care celebrați în bucurie cel de-al treilea centenar al Unirii.

Istoria și unitatea

4. Din misterul Întrupării își trage originea misterul unității. Scripturile afirmă, în fapt, că voința Tatălui este „ca toate să fie iarăși unite în Cristos” (Ef. 1,10). În înfăptuirea acestui mister se explică misiunea Bisericii, a cărei sarcină este de a realiza treptat unitatea cu Dumnezeu și între oameni: „Biserica este în Cristos ca un sacrament, adică semn și instrument al unirii intime cu Dumnezeu și al unității întregului neam omenesc” (Lumen Gentium, 1). În Biserică încolțesc unitatea și pacea: în felul acesta istoria oamenilor poate deveni istorie a unității.

Misterul unității marchează în mod deosebit poporul român. Știm, și aici amintesc cu profundă venerație, că Cristos înviat s-a unit prin predica apostolică cu drumul istoric al poporului vostru deja în epoca paleocreștină și i-a încredințat o sarcină specială în serviciul prețios al unității. Numele apostolului Andrei, fratele lui Petru, ale lui Niceta Remesiananul, Ioan Casian și Dionisie cel Mic, sunt în acest sens, emblematice. Providența divină a dispus ca, în timpul în care Sfânta Biserică nu experimentase încă în interiorul ei marea divizare, voi să primiți odată cu moștenirea Romei și pe cea a Bizanțului.

Continuarea scrisorii AICI