Germania marcheaza joi 25 de ani de la manifestatia care a initiat o succesiune de miscari ce aveau sa conduca o luna mai tarziu la caderea Zidului Berlinului. In dimineata zilei de 9 octombrie 1989, la Leipzig, puterea comunista din fosta Republica Democrata Germana (RDG) credea ca prevazuse tot; armata era mobilizata, cu blindate si tunuri cu apa, spitalele stocasera sange, iar presa occidentala era blocata in Berlinul de Vest.
Politia politica STASI se astepta atunci la o manifestatie cu circa 30.000 de participanti. Dar ordinele presedintelui Erich Honecker erau clare: si aceasta manifestatie trebuia reprimata la fel cum fusese cea din saptamana anterioara, la care au luat parte 10.000 de protestatari.
Insa dupa traditionalul serviciu religios cu rugaciuni pentru pace de la biserica Sfantul Nicolae, numarul celor adunati la periferia Leipzig-ului a ajuns la 60.000 sau poate 70.000. Purtand lumanari aprinse, ei scandau lozinci precum ‘Fara violenta’ ori ‘Noi suntem poporul’, desi fiecare manifestant era constient de riscurile la care se expune, nu doar de pericolul arestarii, ci si de cel al unor posibile problemele la serviciu sau de exmatricularea de la facultate, in cazul studentilor. Pericolele erau cu atat mai previzibile cu cat in luna iulie Erich Honeker felicitase calduros China pentru reprimarea manifestatiilor din Piata Tienanmen.
Socate de amploarea manifestatiei, autoritatile nu au reactionat, iar Armata Rosie a ramas in cazarmi. ‘Se asteptau la orice, mai putin la lumanari si rugaciuni’, explica lipsa de reactie Christian Fuhrer, emblematicul pastor de la biserica Sfantul Nicolae, decedat anul acesta in luna iunie.
Pe data de 27 iunie 1989, ministrul ungar de externe Gyula Horn si omologul sau austriac Alois Mock au taiat impreuna o sectiune din gardul cu sarma ghimpata de la granita dintre tarile lor, marcand astfel simbolic spargerea Cortinei de Fier care separase pana atunci Europa in doua blocuri politico-militare.
Ulterior au aparut in RDG manifestatii de amploare redusa ce s-au tot multiplicat pana in luna octombrie. In aceste conditii, ideea deschiderii Zidului incepuse sa fie luata in calcul si de liderii Partidului Comunist est-german (SED), care estimau ca ar fi mai bine sa piarda trei sau patru milioane de cetateni reticenti la binefacerile comunismului, decat sa continue o disputa fara sfarsit, explica Rainer Eppelmann, un alt pastor est-german, astazi responsabil al unei fundatii dedicate cercetarii dictaturii comuniste.
Insa evenimentele s-au precipitat, si pe 18 octombrie Honecker a fost nevoit sa demisioneze. Pe 9 noiembrie Gunter Schabowski, purtator de cuvant al SED, a anuntat ca cetatenii est-germani au primit dreptul de a calatori in strainatate. ‘9 octombrie (…) a fost inceputul sfarsitului’, puncteaza Rainer Eppelmann, marturisind ca atunci est-germanii inca nu se gandeau la reunificarea ce avea sa fie oficializata un an mai tarziu.
Actualul presedinte al Germaniei reunificate, Joachim Gauck, care la acea vreme era un pastor aparator al drepturilor omului in celalalt capat al RDG, la Rostock, a ales acum sa aniverseze caderea Zidului Berlinului pe 9 octombrie la Leipzig, nu pe 9 noiembrie in capitala. El i-a invitat la ceremoniile comemorative de joi pe omologii sai polonez, ungar, ceh si slovac.
Primul moment solemn va fi la sala de concerte Gewandhaus, unde dirijorul Kurt Masur a incercat sa-si foloseasca celebritatea internationala pentru a deveni mediator. Apoi un serviciu religios asemeni celui de pe 9 octombrie 1989 va fi oficiat la biserica Sfantul Nicolae, iar odata cu caderea serii, zeci de mii de oameni avand cu ei lumanari aprinse vor reface traseul manifestatiei care a grabit istoria secolului XX.
Sursa: Agerpres
– Servicii de creare site web
