Cinci maramureseni au fost amendati de jandarmi dupa ce au provocat scandal sau au refuzat sa se legitimeze.
Un echipaj al jandarmeriei s-a deplasat pe strada Rozelor din Baia Mare, unde era in desfasurare un scandal. La fata locului au fost identificati Vasile R. (30 de ani) si Aurel S. (47 de ani). Primul a avut niste discutii contradictorii cu fostul sot al concubinei sale. Cei doi si-au aplicat reciproc mai multe lovituri cu pumnii si picioarele si si-au adresat injurii. Ambii au fost amendati cu cate 200 lei.
In Cavnic, un echipaj al jandarmeriei a aplicat o amenda de 500 lei unei persoane aflate in stare de ebrietate care injura trecatorii. Mai mult, individul a refuzat sa prezinte actele de identiate si a adresat injurii, devenind recalcitrant.
Tot la Cavnic, jandarmii l-au amendat pe Florin T. (31 de ani), din Faurei. Acesta a fost surprins in interiorul ventilatorului de aeraj al Minei Cavnic. La solicitarea de a se legitima, individul a refuzat.
O patrula mixta de ordine si siguranta publica a fost solicitata de locatarii unui imobil situat pe strada Independentei din Sighetu Marmatiei sa intervina pentru aplanarea unui conflict. La fata locului a fost identificat Mihai S. (66 de ani), din Remeti. Acesta, pe fondul unei neintelegeri mai vechi, i-a adresat injurii, amenintari si cuvinte jignitoare Ilenei V. Pentru comportamentul sau barbatul a fost sanctionat cu amenda de 200 lei.
Sursa: Vasile Dale