Vremea

Prognoza meteo pentru weekend. Vezi când se strică vremea

Vineri se încălzeşte uşor vineri în cea mai mare parte a ţării. În vest şi nord-vest se mai adună norii şi e posibil să picure trecător, dar în celelalte regiuni avem vreme frumoasă, cu cer mai mult senin.

Vântul, însă, are intensificări cam peste tot; în Banat va sufla cu 60 km/h, iar pe crestele Carpaţilor Meridionali rafalele pot depăşi 70-80 km/h. Temperaturile, mai ridicate decât joi, pleacă de la 11-12 grade pe litoral şi ajung la 22-23 de grade în regiunile intracarpatice.

În Dobrogea şi Bărăgan găsim mult soare şi un vânt mai activ. Temperaturile cresc faţă de ziua trecută şi vor ajunge până la 17 grade, iar cele mai modeste valori, de 11-12 grade, sunt aşteptate la malul mării.

Mai sus în Moldova sudică şi în nordul Munteniei atmosfera va fi însorită şi se încălzeşte uşor. După prânz se vor înregistra 16, 17 grade Celsius.
Cresc temperaturile şi în nordul Moldovei şi în Bucovina. Cerul va fi curat şi la amiază vom avea până la 16 grade Celsius în termometre.

În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş, vremea va fi schimbătoare şi e posibil să picure trecător. Maximele termice cresc cu 4-5 grade faţă de ziua trecută.

În vestul ţării, se mai aduna norii şi sunt posibile câteva ploi slabe. Vom zări şi soarele pe parcursul zilei iar vântul va avea intensificări în Banat cu viteze de până la 55…60 km/h. Se încălzeşte şi după prânz vor fi temperaturi de 22-23 de grade Celsius.

În ţinuturile centrale, se anunţă încă o zi frumoasă cu mult soare.Vântul va prinde putere la munte la altitudini mari, pe unde se vor înregistra viteze de 70…80 km/h.Maximele termice, cresc faţă de ieri şi vor ajunge până la 22 de grade Celsius în vestul provinciei.

În sud-vestul ţării, găsim mult soare şi câţiva nori de vreme bună. Vântul va fi insistent şi se încălzeşte cu 4-5 grade faţă de ziua trecută.

Şi în regiunile sudice se anunţă o zi însorită cu temperaturi în creştere uşoară. La amiază, în Lunca Dunării se ating 20 de grade Celsius.

 

Sâmbătă vom avea încă o zi frumoasă. Norii apar sporadic; vântul mai are unele porniri, iar maximă ajunge pe la 18 grade.

Duminică rămânem cu temperaturile plăcute, dar norii se înmulţesc şi e posibil să picure după lăsarea nopţii.

Luni se strică vremea: temperaturile coboară din nou sub normalul perioadei; o să plouă din când în când şi vântul redevine activ.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *