Destinul unei universitati este similar destinului fiintei ce se cauta pe sine in spatiul vast al lumii si culturii, ce se construieste prin spirit, pentru sine si pentru semeni.
A fi autonom este demnitate a fiintei omului ce ravneste sa se autoconstruiasca, autocontroleze si sa se autodezvolte, sa-si gaseasca propriul drum, ales in libertate si deplina constiinta de sine.
A fi autonom a devenit o aspiratie constitutiva a omului contemporan, a spiritului ce se edifica cu luciditate si asumare controlata a starii si devenirii sale.
A abdica de la o asemenea demnitate inseamna a ramane in supunere, in subordonare.
Si oamenii, ca si natiunile, ravnesc sa devina capabili sa-si construiasca proiectele ce le exprima cu maxima fidelitate interesele.
A fi absorbit de un suprasistem inseamna a ajunge subsistem, ori element de care acesta poate dispune.
A fi absorbit inseamna a evolua in genunchi.
A fi absorbit inseamna a renunta la demnitatea de factor de decizie, a renunta neconditionat, la demnitatea de fiinta libera, ce se autodetermina.
Acum, a fi absorbit inseamna a renunta la tot ceea ce au acumulat predecesorii in vremuri deloc prielnice.
A fi absorbit inseamna a renunta la aspiratia de entitate ce se poate dezvolta neingradit decat de lege si nu de arbitrarul intereselor suprasistemului.
Cei ce au afinitati fata de spiritual mioritic vor spune ”se poate si asa” ori ”capul plecat sabia nu-l taie”. In istorie am invatat ca ne poate fi mai bine sub umbrela imperiala dar in genunchi.
Putem avea asigurat salariul, daca efectul crizei nu se va adanci astfel incat sa ceara noi restrangeri, cu mult mai dureroase, mai sacrificiale. Cine va fi mielul? Desigur, ultimul venit.
Sa fii stapanul casei tale ori chiriasul disciplinat, sunt diferente de rol, de putere si demnitate.
Atatea generatii au trecut portile acestei universitati. Atatia absolventi au devenit personalitati ce au sporit zestrea de cultura si spiritualitate in acest spatiu de viata.
Inca de la infiintarea sa ca nucleu institutional, a devenit izvor de spirit si cultura, un mediu formator cu rol si loc distinct, in crestere neobosita dar nu lipsita de similare incercari. Valuri destramatoare au trecut, au fost atatea pierderi. Atatea minti obtuze au sapat cu obstinatie la temelie spre a darama. Sub multimea de seisme n-a fost usoara rezistenta, cresterea.
Oameni de valoare, fondatorii, au plecat pe rand, lasand in urma lor o zestre, un testament despre o comoara de care suntem responsabili.
Nimic nu poate absolvi o pierdere deliberata si neintemeiata, pentru ca o universitate este o stare de spirit ce strabate, asemenea luminii, in cele mai indepartate locuri, facand sa creasca si sa sporeasca cu rost, cea mai pretioasa dintre fiinte.
conf. univ. dr. Elvira Suciu Mihaiu
Facultatea de Litere
Universitatea de Nord din Baia Mare
Sursa: conf. univ. dr. Elvira Suciu Mihaiu
– Servicii de creare site web
