Papa: Sinodul, armonia dintre diferențe și semn de pace în vreme de război

 Papa Francisc a adresat sâmbătă, 26 octombrie a.c., discursul de încheiere a celei de-a doua sesiuni a celei de-a XVI-a Adunări generale a Sinodului episcopilor, cu desfășurare în Vatican, între 2 și 27 octombrie a.c., spunând: «Dragi frați și surori, cu Documentul final am adunat rodul anilor, cel puțin trei, în care am ascultat Poporul lui Dumnezeu pentru a înțelege mai bine cum să fim o „Biserică sinodală” – este ascultarea Duhului Sfânt – în acest timp.»

Amintind că Domnul înviat ne cheamă să fim „mărturisitori ai Evangheliei sale, cu viața înainte de cuvinte”, pontiful a definit documentul asupra căruia a fost exprimat votul ca fiind „un triplu dar”.

«În primul rând pentru mine, episcop al Romei» – a spus, explicând că prin convocarea Bisericii lui Dumnezeu în Sinod a fost conștient că are nevoie de cei care au participat, fiind necesară exersarea ascultării pentru a putea răspunde Cuvântului care i se repetă în fiecare zi, acela de a-i întări în credință pe frați și surori… de a-i păzi oile.

Amintind că misiunea sa este de a păzi și promova – așa cum ne învață Sfântul Vasile – „armonia pe care Duhul Sfânt continuă să o răspândească în Biserica lui Dumnezeu, în relațiile dintre Biserici, în ciuda tuturor luptelor, tensiunilor și diviziunilor care marchează parcursul său spre manifestarea deplină a Împărăției lui Dumnezeu”, pontiful a evidențiat că profetul Isaia ne îndeamnă să ne imaginăm această armonie „ca pe un banchet pregătit de Dumnezeu pentru toate popoarele”. „Toate, în speranța că nimeni nu va lipsi” – a spus pontiful, subliniind: „Toată lumea, toată lumea! Nimeni să nu fie lăsat afară, toată lumea. Iar cuvântul-cheie este acesta: armonie. Ceea ce face Duhul Sfânt, prima manifestare puternică, în dimineața de Rusalii, este să armonizeze toate aceste diferențe, toate aceste limbi… Armonie. Aceasta este ceea ce învață Conciliul Vatican al II-lea atunci când spune că Biserica este ‘ca un sacrament’: este un semn și un instrument al așteptării lui Dumnezeu, care a pus deja masa și așteaptă. Harul Său, prin Duhul Său, șoptește cuvinte de iubire în inima fiecăruia. Nouă ne este dat să amplificăm vocea acestei șoapte, fără a o obstrucționa; să deschidem uși, fără a înălța ziduri. Cât de rău fac femeile și bărbații din Biserică atunci când ridică ziduri, cât de rău! Toată lumea, toată lumea! Nu trebuie să ne comportăm ca niște „împărțitori de har” care își însușesc comoara legându-i mâinile lui Dumnezeu cel milostiv.

Reliefând faptul că Adunarea Sinodală a început cerând iertare, simțind rușine, recunoscând că toți avem nevoie de milostivire, pontiful a amintit o poezie a lui Madeleine Delbrêl, „mistica de la periferie”, care îndemna: „Mai presus de toate, nu fiți rigizi”, pontiful subliniind că „rigiditatea este un păcat, este un păcat care uneori intră în preoți, în bărbații și femeile consacrate”.

Cu referire la perioada de război ai cărei martori suntem, Sfântul Părinte a subliniat importanța de a fi mărturisitori ai păcii, învățând, de asemenea, să dăm o formă reală convivialității diferențelor.

„Din acest motiv” – a continuat – „nu intenționez să public o exortație apostolică, ceea ce am aprobat este suficient. În document există deja indicații foarte concrete care pot fi un ghid pentru misiunea Bisericilor, în diferitele continente, în diferitele contexte: de aceea îl pun la dispoziția tuturor, de aceea am spus că ar trebui publicat. Vreau, în acest fel, să recunosc valoarea parcursului sinodal încheiat, pe care, prin acest Document, îl predau poporului sfânt și credincios al lui Dumnezeu.

Asupra unor aspecte ale vieții Bisericii indicate în Document, precum și asupra temelor încredințate celor zece Grupuri de studiu, care trebuie să lucreze cu libertate, pentru a-mi oferi propuneri, este nevoie de timp, pentru a ajunge la alegeri care să implice întreaga Biserică. Eu, așadar, voi continua să îi ascult pe episcopi și Bisericile încredințate lor. ”

„Acesta” – a adăugat – „nu este modul clasic de a amâna deciziile la nesfârșit. Este ceea ce corespunde stilului sinodal cu care trebuie exercitată și slujirea petrină: ascultă, convoacă, discerne, decide și evaluează. Și în aceste etape sunt necesare pauze, tăceri, rugăciune. Este un stil pe care îl învățăm împreună, puțin câte puțin. Duhul Sfânt ne cheamă și ne sprijină în această învățare, pe care trebuie să o înțelegem ca pe un proces de convertire.”