Ultimele doua competitii majore din acest an la orientare in alergare, Campionatul National de Noapte si Campionatul National pe Echipe, au avut loc recent in organizarea Federatiei Romane de Orientare si a Clubului Sportiv Condor Club Arad. Concursurile au avut loc la Moneasa, acolo unde baimarenii de la Stiinta Electro Sistem au cucerit 11 medalii, fiind cel mai premiat club din cadrul Campionatelor Nationale.
„Cele doua concursuri au coincis cu un eveniment important pentru orientaristii din Romania, implinirea a 65 de ani de la primul concurs de orientare organizat in tara noastra, initiatorul acestuia fiind Davidhazi Kalman din Arad, cel care a organizat o competitie de orientare turistica in muntii Zarandului, la care au participat 16 echipe (alcatuite din muncitori din fabrici) pe trei rute, cu trasee intre 3,5 si 4,8 km. Acesta a fost imboldul miscarii de orientare turistica si, ulterior, sportiva, iar aceasta data ramane ca moment la care a inceput orientarea in Romania”, a informat Iosif Hecko, antrenor Stiinta Electro Sistem Baia Mare.
In semn de respect fata de initiatorul miscarii orientaristice de la noi din tara, rezultatele cumulate din cele doua zile de concurs au fost premiate cu Trofeul Memorial „Davidhazi Kalman”.
Sportivii de la CS Stiinta Electro Sistem Baia Mare au castigat 11 medalii, clubul baimarean fiind din nou cel mai medaliat din cadrul unor campionate nationale. „Aici merita remarcata performanta sportivei Anca Tetisan, care a reusit sa castige inca doua medalii de aur, fiind neinvinsa in campionatele nationale de sapte curse”, a informat Hecko.
Rezultatele celor de la Stiinta Electro Sistem Baia Mare
– Campionatele Nationale de Noapte
F16, locul 3: Culcean Roxana si Ciocian Bianca;
F18, locul 1: Tetisan Anca; locul 3: Sandulescu Sandra;
M16, locul 2: Tampa Paul si Biro Alexandru; locul 5: Sandor Teofil si Constantin Cristian;
M20, locul 3: Libotean Stefan;
M35, locul 1: Sebestyen Istvan;
– Campionatele Nationale pe echipe
F16, locul 1: Culcean Roxana si Ciocian Bianca;
F18, locul 1: Tetisan Anca si Sandulescu Sandra;
M14, locul 2: Constantin Cristian si Crisan Ionut; locul 4: Biro Alexandru si Erli Gheorghe;
M16, locul 2: Tampa Paul si Sandor Teofil;
M20, locul 1: Indrecan Ionut si Libotean Stefan;
– Memorial „Davidhazi Kalman”
F10, locul 3: Roman Alexandra;
F12, locul 6: Erli Andreea;
F16, locul 1: Culcean Roxana; locul 6: Ciocian Bianca;
F18, locul 1: Tetisan Anca; locul 2: Sandulescu Sandra;
F55, locul 3: Bors Cornelia;
M14, locul 4: Crisan Ionut;
M20, locul 1: Indrecan Ionut; locul 2: Libotean Stefan;
M35, locul 1: Sebestyen Istvan.
Date furnizate de Stiinta Electro Sistem Baia Mare.
Sursa: George Dragu