La începutul anilor ’70, Baia Sprie era unul dintre cele mai prospere orașe miniere din nordul României. Sub străzile sale pitorești se ascundea însă o comoară: un zăcământ masiv de minereu de plumb și zinc. Când inginerii au descoperit că cele mai bogate rezerve se aflau chiar sub vechile cartiere ale localității, autoritățile comuniste au decis că orașul trebuia… mutat.
În 1970, s-a luat o hotărâre radicală: peste 800 de case din „Orașul de Jos” urmau să fie demolate pentru a face loc extinderii exploatării miniere. Locuitorii au fost anunțați că vor fi relocați în blocuri noi, construite în grabă la periferia localității.
Pentru mulți, decizia a fost o lovitură dureroasă. Satele și ulițele copilăriei au dispărut sub lamele buldozerelor, iar grădinile în care oamenii își cultivau legumele au fost rase de pe fața pământului. Unii locuitori au refuzat să plece: și-au ridicat singuri case mai sus, pe deal, și au privit de la distanță cum excavatoarele înghit locul unde fusese odinioară curtea lor.
„Acolo era biserica, acolo era școala, iar acolo, în vale, casa noastră”, își amintesc și astăzi bătrânii care au trăit acea perioadă.
„Orașul de Jos”, cum era cunoscut cartierul vechi, a fost complet șters de pe hartă. În locul lui, mina s-a adâncit zeci de metri în subteran, lăsând în urmă doar goluri și amintiri.
După 1990, odată cu declinul industriei miniere, exploatarea s-a închis. Mulți dintre cei strămutați nu s-au mai întors niciodată. Din vechiul oraș au rămas doar câteva fotografii alb-negru și poveștile celor care au trăit acolo.
A fost una dintre puținele situații din Europa în care un oraș întreg a fost relocat pentru resurse minerale. Astăzi, Baia Sprie este un orășel liniștit de munte, dar sub pământul său se află ruinele unei lumi dispărute — înghițite de ambiția unei epoci care a pus industria mai presus de oameni.
– Servicii de creare site web
