Inspectorul scolar Cristian Haiberger a precizat ca tendinta de crestere a numarului de olimpici a inceput sa fie semnalata in Maramures incepand din anul 2000. “Nu se poate spune ca s-au facut salturi foarte mari, dar cresterea a fost permanenta.”
Anul trecut, la olimpiadele nationale am avut 110 premii si mentiuni, insa valoarea lor a fost semnificativ mai mica. “In 2006 s-au castigat cinci titluri la competitii internationale, in timp ce anul trecut a fost doar o singura performanta de acest gen. Numarul copiilor care au avansat pana in fazele nationale ale concursurilor scolare este acum de 268”, a spus Haiberger.
Cele mai bune rezultate le-a avut Dragos Michnea, care a luat argintul atat la Balcaniada, cat si la Olimpiada Internationala de Matematica. Vlad Puscasu a venit cu argintul de la Olimpiada Internationala de Stiinte, iar Nadejda Iovn si Nadejda Livnic au luat premiul special, respectiv o mentiune la Concursul international “Mihai Eminescu”.
Reprezentantii inspectoratului scolar au aratat ca maramuresenii exceleaza in special la chimie si matematica, iar cele mai performante unitati scolare din punct de vedere al numarului de olimpici sunt colegiile baimarene ”Vasile Lucaciu” si ”Gheorghe Sincai”. Colegiul ”Mihai Eminescu” are si el rezultate bune, insa pe partea de profil uman.
“Aceasta tendinta crescatoare a aparut imediat dupa infiintarea claselor de excelenta, in care se fac ore suplimentare cu elevii care vor performanta. La aceasta ora, in judet exista o intreaga retea de locatii si de scoli care participa la proiect”, a mai explicat inspectorul Cristian Haiberger.
In aceste clase de excelenta nu e deloc greu sa te inscrii, dar, dupa cum au marturisit chiar copiii, e foarte dificil sa rezisti. In anul scolar trecut, la acest program au participat aproximativ 1.800 de invatacei. Dascalii au afirmat ca majoritatea olimpicilor provine din randul acestora.
Sursa: Larisa Tivadar