Cetatenii au, in sfarsit, un motiv de bucurie. Dupa ce au sesizat conducerea Prefecturii Maramures despre starea dezastruoasa a drumului, autoritatile locale au luat rapid masuri pentru a remedia situatia.
Ani de zile, localnicii au fost nevoiti sa isi repare singuri drumul, asa cum au putut, aducand pietris sau steril de la Mina Herja. Dupa ce mina a fost inchisa, oamenii nu au mai avut insa posibilitatea sa ”carpeasca” strada.
Localnicii au declarat ca au facut sesizari repetate la conducerea Primariei Baia Mare, insa autoritatile locale au ramas indiferente la problema lor. Abia dupa ce au sunat la linia verde a Prefecturii Maramures si si-au spus of-ul, autoritatile locale au luat masuri concrete.
”Datorita doamnei prefect am obţinut rezolvarea problemei noastre legate de starea proasta a strazii Haiducilor. Abia am circulat si pe jos pe acest drum, iar masinile nici nu puteau urca pe strada. Daca nu era doamna prefect, nu se gasea o solutie nici in ziua de azi, deoarece am facut sesizari la Primarie de mai bine de zece ani, insa nimeni nu a luat nici o masura. Si anul trecut ne-a ajutat cu deszapezirea drumului tot doamna prefect”, a spus una dintre localnice, Monica Pop.
Localnicii de pe strada Haiducilor asteapta acum sa li se realizeze reteaua de canalizare si apa, obiectiv ce nu va fi insa indeplinit mai devreme de anul viitor. ”Noi suntem multumiti ca ni se repara drumul. Dupa betonarea drumului, am mai avea de asteptat sa se rezolve problema canalizarii si a apei din zona. Apoi mai este si problema cu Drusal, cu transportul gunoaielor”, a subliniat Monica Pop.
Sursa: Camelia Tocaci