Presedintele Traian Basescu a trimis conducerii Parlamentului o scrisoare privind devansarea dezbaterii motiunii de cenzura, presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, mentionand ca asteapta un raspuns din partea lui Mircea Geoana pentru convocarea Birourilor Permanente reunite.
Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a metionat ca a primit din partea sefului statului Traian Basescu o scrisoare, in care se cere devansarea dezbaterii motiunii de cenzura, pe motiv ca s-ar depasi termenele constitutionale pentru dezbatere.
Anastase a precizat ca, dupa primirea scrisorii presedintelui, a luat legatura cu presedintele Senatului, Mircea Geoana, in vederea convocarii Birourilor Permanente ale celor doua Camere legislative.
Potrivit Constitutiei, Camera Deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, pot retrage increderea acordata Guvernului prin adoptarea unei motiuni de cenzura, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor. Motiunea de cenzura se dezbate la trei zile de la data cand a fost prezentata in sedinta comuna.
Sursa: Mediafax