Îl vedem în continuare pe Mircea Cărtărescu la o lansare specială, online, fără public, a noii sale cărţi, „Creionul de tâmplarie”. E un prilej să vorbească despre autorii pe care-i preţuieşte şi despre ce înseamnă pentru el literatura. Cu texte mai vechi şi mai noi, cartea e şi o hartă secretă a formării sale, prin întâlnirile avute, dar şi prin delimitările pe care simte nevoia să le marcheze.
Titlul cărții reia o poveste spusă în discursul de la decernarea prestigiosului premiu Formentor în 2018, despre ritualul tăierii moțului când era bebeluș.
De pe tăvița cu obiecte, Cărtărescu a ales creionul de tâmplărie al nașului său. Doar că interpretarea dată de familie, micul Mircea o să fie tâmplar ca nașul lui, a fost una greșită. Menirea lui s-a dovedit literatură.
Partea cea mai tandră a volumului „Creionul de tâmplarie” reînvie figurile unor scriitori care l-au marcat -Eminescu, Arghezi sau Nichita Stănescu, sau pe care i-a cunoscut bine, și intră aici colegii de la Cenaclul de Luni, unde s-a format în anii ’80: TraianT. Coșovei, Ion Stratan sau Mariana Marin.
Mircea Cărtărescu se întreabă retoric „Și de ce mai scrii într-o lume care, atât de evident, nu mai prețuiește literatura?”
Și explică: Pentru că nu poate altfel, pentru că scrisul e o funcție vitală a lui.
„Aș continua să scriu și dacă n-ar mai exista nimeni care să știe să citească”, mărturisește autorul.
Ultimele luni de izolare din cauza pandemiei au fost grele pentru toți, mulți au spus că n-au citit atât de mult cât ar fi vrut din cauza anxietății, spune Mircea Cărtărescu.
– Servicii de creare site web
