A te plimba in natura e un termen care ma contrariaza, daca nu chiar oripileaza, sinonim intr-un fel cu hai sa iesim la aer (curat) sau hai sa ne plimbam ca sa avem pofta de mancare si asta in comparatie cu turismul montan in care ai o zona tinta, un parcurs concret de realizat intr-o unitate de timp si cu varii grade de dificultate, in acelasi timp presarat cu diferite subiecte demne de atentie, de la antropic la peisagistic, de la geologic la botanic si (micro)faunistic, uneori etno-cultural, laic sau religios.
A te plimba sau a picnicari in locuri stiute/agreate si asaltate de multimi mi se pare un ceva stresant, hazardat, personal inacceptabil si deplin nemotivant iar a zace pe un pled la umbra sau pironit la soare, de-a dreptul bomboana de pe coliva.
Lapusul scapat din defileu – Autor: Lucian Petru Goja
Vezi galeria foto (click aici…)
Uneori lenea sau un minim/decent sacrificiu de sine te obliga la imprevizibile derapaje comportamentale sinonime cu aleatorii evadari din rutina unui tipic iar natura, ca nimeni alticineva, e capabila de atitea compensatii oblojitoare incit nici nu ne putem da seama neapelind la sprijinul ei.
Realizam toate astea azi dupa 10,30, evadand din urbea incinsa spre Catalina, luand un prim contact vizual cu Lapusul, o imensa si lenesa oglinda umbrita de maretele salcii si plopi aliniate pe maluri. Imediat dupa aceea, alergam la trap spre Sacalaseni, descoperind nenumaratii irisi galbeni-portocalii insirati in umedele santuri, alteori frumos grupati in uriase buchete sau jerbe.
Scrutand orizontul spre Coltau, Culcea, Coas, Remetea Chioarului redescoperim farmecul aplatizatelor (aparent) perspective oferite de satele suind dinspre ses catre dealuri, in acest caz avand ca fundaluri tonic-verzile culmi impadurite peribaimarene sau mai indepartate, de la dealul Soarelui Seini spre Pietroasa, Iricau, Ignis, Mogosa , Gutai, Satra Pintii ori Tibles.
Nu ma pot defel impaca nici de-aceasta data cu imaginea acelor multiple turle aducand de departe unor orientale minarete ale bisericii noi din Remetea Chioarului, asa cum zvelta silueta sindriluita a bisericii de lemn, monument istoric din aceeasi localitate, mi se parea ciunga ori chioara acum, neflancata de cei doi impresionanti tei ce-o umbrisera odinioara.
Salcamii sunt in plina floare. La fel si tufele de soc ce bordeaza rapele astupandu-le hidoasele rani.
De ce multa vreme nu mai umblasem din Remetea Chioarului peste Rau, catre Remecioara! Drumul fusese intre timp aproape integral asfaltat iar un singeriu mac inflorit parea o pata de pionereasca cravata ivita spre capul podului.
Dorind sa accedem spre iesirea Lapusului din Defileu optam pentru continuarea prin Remecioara, avand in dreapta, sub cureaua ascendenta a aasfaltului, stralucitorul curs de apa albastriu cu reflexe aurii, pe malul opus frumos aliniatele inguste holde cu secara, grau, cartofi, porumb sau fanate naturale.
Coboram spre vechea horincie pe un drum pietruit si continuam spre puntea suspendata pe cabluri trecand spre Berchezoaia. Lasam in urma valatucii inecaciosi de colb iscat de anvelope la impactul cu solul fin-nisipos al ingustei lunci apoi oprim, de-acum incolo plimbandu-ne pe jos.
Cate case de vacanta aparusera in doar vreo 10 ani! Ba chiar si o cocheta grupare de trei cabane cu receptie, restaurant si gradina de vara la nici 150-200 m amonte de punte, pe malul geografic stang al raului Lapus. Arata cochet, decent, armonios integrat peisagistic, curat. Castigase si raul Lapus prin ingenioasa consolidare a malului cu arocamentul captiv in custile imense confectionate din plasa de sarma. Dulci adieri vin in valuri dinspre sirurile sau insulele acaparate de salcamii albi curtati de albine, dovada murmurul lor aducand unui mormait inconfundabil.
Ciudat, nu vedem lume desi ziua e una calda, superb insorita. O vreme continuam prin albia bolovanoasa cu ape putine sau seaca, mai apoi pe poteca traditionala ce conduce spre Balta Neagra, Impreunarea Raurilor si-n final, in amontele raului Cavnic, catre Intrerauri. Sisturile cristaline si micasisturile orbesc prin svicnetul stridentei lor straluciri, pestii inota in carduri printre alge brune alungite ce aduc unor frizuri jamaicane. Apar si peretii fragmetati constituiti din aceleasi sisturi cristaline, initial pe malul drept, pe urma si pe cel stang.
Ce minunat si linistitor susura sau clipocesc bulbucind apele! Ce splendide sunt salciile batrane aliniate plopilor strabuni care-si scutura delicatii fulgi albi scamosati incarcati de seminte minuscule luate de briza pentru a fi purtati aiurea sau efemer asezati pe iarba, adesea aglutinati supafetei unduinde a apei.
Ardeiasii infloresc la liziera lasand vederii floricelele ciudate, ca niste verticale virgule galben-portocalii. Socii infloriti, ca si macesii de altfel, devenisera peste noapte pistele de decolare-aterizare ale sutelor de carabusi verzi-sidefii. Soparle maronii, verzi gusteri ori brun-roscate broaste silvatice sagetau adesea prin iarba. Niciun sarpe, nicio naparca, dar asta nu spune mare lucru.
Esuam, dupa ce parcursesem vreo 2 km, la umbra unei salcii, ascultand reverberatul cant al cucului. Nu peste mult, dinspre Remecioara sosesc alti vilegiaturisti, in grupuri sau solitari, unii incapabili sa-si disimuleze abil uneltele de pescuit, acum total neavenite (legal) aflandu-ne in plina prohibitie insa…
Imi incep acribica investigatie in cautarea microfaunei, sperand sa dau peste vreo strategic incremenita calugarita, gata de atac. Nicio sansa insa si simt fizic cum timpul se scurge alene, ca-ntr-una dintre acele nesuferite zile de la serviciu cand n-ai ce face si te simti in plus, deplin ineficient si inutil si-atunci cauti sa vanezi pentru ca sa ucizi nemilos clipele.
Pe la ora 13,30 o luam invers, adunand flori de soc si salcam pentru ceaiuri parfumate atat de binevite-n traseele montane hibernale. Lapusul se animase, cel putin lunca nisipoasa a malului sau stang aducand acum unei restranse Riviera italiene, franceze ori marocane apoi, la podul spre Remetea Chioarului, ne surprinde de-a dreptul maladiva placere a unora de-a se ingramadi unii peste altii, de la autoturisme si gospodareli picnicaresti pana la banala plaja, pe o palma de loc numarand peste 40 de automobile si o multime de oameni de toate varstele.
Nu mi s-a parut ca vreunul dintre aceia sa fie dispus sa ia aminte la peisagistica din jur, darmite la flora si microfauna misunand in iarba, tufisuri, arbori dar… ce importanta mai avea asta?!
La intrarea spre Coas un teren satesc de fotbal si-un derbi pe masura, dar si un gura casca aflat la volan bubuindu-l sec-devastator pe un altul care rula corect si fara graba spre Baia Mare.
Iata o isprava marcanta generata de o rurala faza de gol, o inubliabila de zi de mai pentru cei implicati, un ceva care sa stearga brutal acalmia, cabotinismul existential… dar mi-am dat pe loc seama ca asa ceva nu prea era preferabil.
Am condus mult mai atent… pe la 14,30 incheindu-ne duminicala plimbare campeneasca in aer curat, nascator de o maladiva de-a dreptul pofta de mancare si multa lene.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
