Veritabil „apostol al neamului”, preotul ieromonah Leon Iulian Manu (1883 – 1958) a fost membru în Marele Sfat Național de la Alba Iulia, președinte al Consiliului Național Român, cleric martirizat în Gulagul comunist din România, după anul 1948.
Alături de nume ilustrative pentru înfăptuirea Unirii (Iuliu Hossu, Demetriu Radu, Iuliu Maniu, Ștefan Cicio-Pop, Gheorghe Pop de Băsești), reprezintă pleiada personalităților clericale și oamenilor politici transilvăneni de confesiune greco-catolică care au acționat, cu precădere, în slujba interesului național în contextul genera în care la sfârșitul Primului Război Mondial popoarele din defunctul Imperiu austro-ungar și-au asumat propria soartă, în virtutea principiului wilsonian al autodeterminării naționale.
Un scurt periplu prin biografia sa, relevă împrejurări și fapte captivante, demne de evocat. Leon I. Manu s-a născut în părțile Bistriței, în comuna Căianul Mic, în ziua de 1 aprilie 1883. Părinții săi au fost Ioan și Candidia Man, ambii învățători. La botez i s-a dat numele Iulian.
După studiile elementare și gimnaziale, a urmat Teologia pastorală la Academia Greco-Catolică din Gherla. În anul 1905 a fost tuns în monahism, intrând în Ordinul Vasile cel Mare (bazilian) la Mănăstirea Maria-Pócs. Potrivit mărturiilor memorialistice consemnate de canonicul Nicolae Brânzeu, „se pare că din motive sentimentale, s-a călugărit cu numele Leo”. În Biserica Română Unită, nefiind restaurat oficial ordinul călugăresc (bazilian), la acea dată, conform hotărârii Conciliului Provincial nr. II din 1882, el s-a dus la ruteni, unde, în cele din urmă, a ajuns starețul vestitei Mănăstiri Maria-Pócs.
În 1910, Părintele Manu, renunțând la frumoasa situație care o avea la ruteni, s-a pus în serviciul ramurii române a Ordinului Sf. Vasile cel Mare. Astfel, s-a așezat la Mănăstirea Prislop, unde, în scurt timp, a format o mică obște călugărească.
În anul 1911, era deja instalat ca egumen al Mănăstirii Prislop, în comitatul Hunedoarei. Vicarul foraneu de Hațeg, Pr. dr. Iacob Radu, îl caracteriza pe tânărul stareț în următorii termeni:
„În primăvara anului 1911, s-a așezat la mănăstirea noastră Cuvioșia Sa, P. Leon I. Manu, fost egumen al vestitei mănăstiri rutene de la Maria-Pocs… Și cunoscând zelul, priceperea și spiritul de jertfă de care Cuvioșia Sa este însuflețit, avem nădejde că mănăstirea, odinioară atât de săracă și părăsită, nu numai va înflori și se va întări, dar va fi și maica altora, care încă așteaptă să fie scoase și ridicate din ruină și părăsire, și mai întâi mănăstirea de la Plosca, care încă e pusă sub îngrijirea dânsului”.
Împreună cu protopopul dr. Nicolae Brânzeu, în 1916, Leon I. Manu fondează și editează, la Mănăstirea Prislop, revistele „Calea Vieții. Învățături creștinești pentru poporul românesc” și „Cuvântul Adevărului”.
Prefacerile pe tărâm politic, de la finalul Marelui Război, îl găsesc implicat ca portstindard al cauzei naționale în Ținutul Hațegului și nu numai.
În preajma memorabilului act de la 1 Decembrie 1918, a editat, la Hațeg, gazeta „Țara Hațegului. Organ al Sfatului Național Român”, cu rol mobilizator în realizarea unității statale. Probatoriul documentar arhivistic, respectiv o situație a celor „care s-au distins și au câștigat merite pentru cauza Unirei Ardealului și Banatului cu Țara mamă”, certifică faptul că, în 1918, starețul Mănăstirii Prislop Ieromonahul Leon Manu a fost ales Președinte al Consiliului Național Român Hațeg, respectiv Primar și prin urmare cel dintâi edil român al orașului. A făcut parte și din Marele Sfat Național.
Alte surse memorialistice susțin că a condus chiar delegația românilor din orașul Hațeg, la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia, de la 1 Decembrie 1918.
Pentru o perioadă de timp, în 1919, părintele Leon Manu a păstorit obștile greco-catolice de la Fărcădinul de Jos, Fărcădinul de Sus, Crăguiș și Găuricea, acolo unde slujise fratele său, preot, decedat de tuberculoză.
În perioada interbelică, timp de un deceniu, între anii 1920-1930, părintele Leon Manu a desfășurat o intensă activitate misionar-pastorală, în mijlocul credincioșilor greco-catolici emigrați în Statele Unite ale Americii, ca preot al Parohiei „Sfântul Mihail” din Aurora, Illinois.
Aici, s-a implicat în repararea și repictarea bisericii, a contribuit la înființarea corului și fanfarei, a Clubului Atletic Român, precum și a unor echipe de baseball și fotbal.
Peste ocean, Leon Manu a îndeplinit și funcțiunea de director spiritual al „Uniunii Societăților Române Greco-Catolice din Statele Unite ale Americii de Nord”. Din partea acesteia, alături de o delegație de credincioși români, preotul Leon Manu a răspuns invitației lui Iuliu Maniu, fiind prezent la Alba-Iulia, în 1929, la serbările național-patriotice dedicate primului deceniu de la înfăptuirea Marii Uniri.
Reîntors din America, în 25 martie 1934, părintele Leon Manu a păstorit, pentru un răstimp, Mănăstirea Bixad și a fost numit ca prim egumen al Mănăstirii basilitane de la Moisei, în Maramureș, unde a organizat cateheza și pietatea populară, prin ținerea de Misiuni Sfinte și pelerinaje. La chemarea Episcopului Iuliu Hossu, începând cu data de 20 septembrie 1936, Leon Manu a slujit în Dieceza Română-Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla, fiind paroh la Cluj-Mănăștur II. După scurt timp, a preluat destinele Mănăstirii greco-catolice de la Nicula, în calitate de egumen, fiind ultimul stareț greco-catolic al acesteia, până la desființarea de către comuniști a Bisericii Române Unite cu Roma, în 1948.
La nivel mitropolitan, în baza Decretului Congregației pentru Bisericile Orientale din 8 iunie 1937, a luat ființă Provincia Română a Sfântului Vasile cel Mare, în conducerea căreia a fost numit și preotul Leon Manu.
Apostolatul prin cuvântul tipărit l-a ilustrat printr-o serie de lucrări omiletice, precum cele intitulate: „Predici Mariane” (Satu-Mare, 1928), „Predici și chestiuni pastorale” (Cluj), „Păstorul sufletelor” (Cluj), „Adevăruri veșnice” (Cluj), „Cuvântul Domnului” (Cluj). De asemenea, la tipografia Mănăstirii Bixad, între anii 1932-1940, s-a preocupat cu reeditarea revistei de omiletică pastorală „Cuvântul Adevărului”.
După răpirea Ardealului de Nord, ca urmare a Diktatului de la Viena (1940), ieromonahul Leon Manu, alături de întreaga obște monahală de la Nicula, au îndurat vicisitudinile regimului hortist.
Pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, îl regăsim nominalizat în corpul profesorilor de la Academia teologică a Blajului, deși nu se știe dacă s-a mai putut prezenta la post.
După 1948 a fost hăituit de organele de represiune ale regimului communist. Pentru activitatea sa în slujba Bisericii, părintele ieromonah Leon Manu a suferit două perioade de detenție, jertfindu-se pentru Credința sa. Prima dată, arestat la 23 septembrie 1953, i s-au imputat faptele: „Activitate religioasă”, „A făcut slujbe clandestine” și „Instigare”. A fost închis la Cluj, Jilava și Timișoara, vreme de un an și jumătate, până în 16 februarie 1955. După eliberare, s-a stabilit la Cluj (într-o locuință de pe strada Voltaire, la nr. 20). În ziua de 12 august 1956, participă la manifestația anticomunistă din fața Bisericii Piariștilor de la Cluj, în care s-a cerut acordarea libertății Bisericii Române Unite cu Roma și eliberarea clericilor arestați. A doua zi, pe 13 august 1956, l-a ridicat securitatea, pentru așa-zisa infracțiune de „Agitație”, și depus în temnițele comuniste de la Cluj și Gherla. Abia în anul 1957, Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Militară îl condamnă la o pedeapsă de 9 ani închisoare corecțională, pentru fapta de „instigare publică”, urmând ca pedeapsa să-i expire formal la 10 august 1965.
A murit la Gherla, cu faima de martir, la vârsta de 75 de ani.
Preotul greco-catolic Alexandru Rațiu, vecin de celulă cu el și, peste ani, scria în memoriile sale: „La Gherla, în 1958, la 23 martie, a murit Preotul Leon Man, în celula alăturată, (nr.) 66”.
Din motive obscure, torționarii comuniști i-au tăgăduit și ascuns moartea ca fiind „secret de stat”, consemnând-o în actele închisorii, cu întârziere de aproape un an, la data de 14 februarie 1959! La cauza decesului, au trecut un indicativ conspirativ și lacunar „R.Z.”, adică „repausat în zarcă”, în carceră (la „Neagra”). Însă, decesul său nu a fost înregistrat oficial. Nu se știe nici cum a fost ucis și nici locul mormântului său din cimitirul de la locul numit „Cărămidărie” din Gherla. Familia lui a izbutit să obțină un „Certificat de deces” de la Starea Civilă, abia după 47 de ani, în anul 2005!
La 13 martie 2018, sub oblăduirea Congregației pentru Cauzele Sfinților de la Vatican, potrivit Instrucțiunii „Sanctorum Mater”, în cadrul Eparhiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla, a început procesul de Beatificare și Canonizare a Servului Lui Dumnezeu, Ieromonahul Leon Manu, fost egumen al Mănăstirilor Maria-Pocs, Prislop (județul Hunedoara), Bixad, Moisei și Nicula, urmând ca documentele Tribunalului pentru beatificare și canonizare să fie trimise la Vatican, spre a intra în faza romană. Prin lupta statornică și pătimirile sale pentru credință, cel „chemat «pe calea aleasă și împărătească a Crucii»,… ieromonahul Leon Manu”, se înscrie în „Martirologiul” creștin al Neamului românesc.
Referindu-se la personalitatea și destinul părintelui ieromonah Leon Manu, canonicul dr. Nicolae Brânzeu scria:
„Orator excelent, figură prezentabilă, intelectual de elită, bun scriitor, apreciat în literatura liturgică, omul merita mai mult decât i-a fost soarta… După desființarea cultului unit, a stat doi ani incognito, la un frate, apoi trei ani, a fost reținut, fără condamnare. După acțiunea de la Cluj, din 1956, a luat și el zece ani și se spune că a murit la Gherla”.
– Servicii de creare site web
