Învierea Domnului, taina care a schimbat istoria

Dintre toate minunile săvârșite de Iisus Hristos și pe care Sfintele Evanghelii le numesc semne, Învierea Sa din morți ne angajează efectiv și într-un mod absolut în faptul că suntem mântuiți în existența noastră concretă, deodată cu validarea reală și permanentă a istoriei care, de acum ne este clar, nu mai înaintează înspre neant, și nici spre colapsul final implacabil, ci spre slava și înnoirea descoperite în Învierea lui Iisus Hristos.

De acum „istoria, zice părintele D. Stăniloae, nu se mai mișcă numai în planul mărginit, care nu ne-ar duce la nimic esențial nou, ci ne pune în legătură cu un conținut în care se comunică continuu istoriei conținuturi noi”.

În centrul credinței creștine stă un eveniment care nu este doar comemorat, ci trăit: Învierea lui Iisus Hristos. Paștele nu este doar o sărbătoare, ci momentul în care moartea este biruită, iar istoria omenirii capătă un nou sens.

Evenimentul Învierii nu poate fi înțeles fără dramatismul zilelor care l-au precedat. După intrarea solemnă în Ierusalim, Iisus este trădat de Iuda Iscarioteanul, judecat pe nedrept de autoritățile religioase și condamnat de guvernatorul roman Pontius Pilatus.

Urmează Patimile: batjocura, biciuirea și răstignirea pe dealul Golgota. Moartea Sa pe cruce pare, pentru ucenici, sfârșitul unei speranțe. Trupul este așezat într-un mormânt sigilat, iar o piatră grea este pusă la intrare.

Totul pare încheiat. Și totuși, abia începe.

În zorii zilei de duminică, femeile mironosițe vin la mormânt și îl găsesc gol. Un înger le vestește: „Nu este aici, a înviat!”.

Maria Magdalena este printre primii martori ai acestei minuni. Apoi, Iisus Se arată ucenicilor, le vorbește, mănâncă împreună cu ei, le risipește îndoielile. Chiar și Toma Apostolul, cel neîncrezător, este chemat să atingă semnele cuielor.

Învierea nu este prezentată ca o idee, ci ca o realitate trăită și mărturisită.

Din frică și disperare, apostolii devin martori curajoși. Dintr-un grup mic și ascuns, ia naștere o comunitate vie: Biserica.

Învierea devine fundamentul predicii apostolice, nu o filozofie, ci un fapt. Pe această credință se clădește creștinismul, care va traversa imperii, persecuții și veacuri.

Fără Înviere, crucea ar fi fost doar un simbol al suferinței. Prin Înviere, ea devine semnul biruinței.

Învierea schimbă totul. Relația omului cu moartea. Moartea nu mai este finalul, ci trecerea. Sensul suferinței. Durerea capătă valoare și sens în lumina biruinței finale. Imaginea lui Dumnezeu. Nu un judecător distant, ci un Dumnezeu care intră în moarte pentru a o distruge din interior. Destinul omului. Promisiunea vieții veșnice devine realitate.

Pentru creștini, Paștele este „sărbătoarea sărbătorilor”. Așa cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credința voastră.”

Învierea nu este un eveniment din trecut, ci o chemare prezentă la înnoire lăuntrică, la iertare, la speranță, la viață trăită în lumină. În liniștea mormântului s-a născut cea mai mare veste a lumii.

Nu moartea are ultimul cuvânt. Nu întunericul biruie. Ci viața, lumina și Hristos Cel Înviat.

„Hristos a înviat!” nu e numai rostire, ci temelia unei lumi care nu mai poate fi aceeași.

Hristos a înviat! Sărbători fericite dragi prieteni, urmăritori, cititori oriunde vă aflați în aceste clipe magice!