Actualitate Sport

HANDBAL – Liga Zimbrilor – Un sezon de uitat pentru CS Minaur

9 victorii, 3 egaluri și 14 înfrângeri în 26 de meciuri, 745 de goluri marcate (al treilea atac după Dobrogea și Dinamo) și 766 de goluri primite (doar Băcau și Cluj sunt sub noi), acesta este bilanțul echipei masculine de handbal CS Minaur după 26 de runde, după încheierea sezonului regulat. De asemenea, avem un loc 9 și ratarea obiectivului fixat la începutul sezonului. Cum n-am prins nici Final Four în Cupa României, e clar că sezonul acesta a fost mai slab decât cel trecut.

 

Cu un sezon în urmă, ca nou promovată, CS Minaur s-a descurcat mai bine. A fost între primele opt, a terminat pe locul 8 (sigur, acest lucru s-a întâmplat doar pentru că s-a retras din campionat HC Odorhei), iar în Cupa României s-a clasat pe locul 3). În sezonul regulat au fost 10 victorii, un egal și 15 înfrângeri, adică un punct mai mult față de câte s-au reușit acum. Au mai venit (în alt sistem) alte cinci jocuri, cu o victorie și patru eșecuri.

Ne amintim și lotul de atunci: Alexandru Bucătaru, Răzvan Apostu, Răzvan Pop, Paul Simulescu – Robert Nagy, Nikola Lazic, Tudor Botea, Andrei Popescu, Daniel Mureșan, Yuri Pop, Mihai Bușecan, Călin Căbuț, Georgel Haiduc, Pierre Yves Ragot, Benjamin Szabo, Tudor Marta, Bogdan Mihai, Alexandru Sabou, Alin Cîmpan, Albert Cristescu, Iulian Halcă, Uros Vilovski, Milos Dragas.

 

11 jucători din sezonul trecut se regăsesc și în echipa din acest an. La fel, îl regăsim și pe antrenorul principal Raul Fotonea, care este acum ajutat de Alexandru Sabou, care a fost jucător sezonul trecut.

 

CS Minaur (după 26 de etape)

  • Portari: Adrian Țenghea (26/1), Răzvan Apostu (19/0), Aliaksandr Markelau (14/0)
  • Extremă stânga: Sergiu Makaria (13/17), Predrag Vujadinovic (25/71), Erik Pop (4/2)
  • Inter stânga: Alexandru Csepreghi (24/184), Tudor Botea (25/45), Benjamin Szabo (14/0)
  • Centru: Andrei Popescu (25/28), Călin Căbuț (25/89), Yuri Pop (26/11)
  • Inter dreapta: Daniel Mureșan (20/18) Vojislav Brajovic (24/86)
  • Extremă dreapta: Georgel Haiduc (26/75), Tudor Marta (22/24)
  • Pivoți: Albert Cristescu (21/37), Robert Nagy (23/29), Leonard Ștefan (26/27), Paul Oargă  (4/0)
  • Antrenori: Raul Fotonea și Alexandru Sabou

 

Sigur nu s-or fi luat cele mai bune decizii, din moment ce rezultatele sunt mai slabe decât sezonul trecut. Sunt convins că sunt multe la mijloc și că fiecare poate da vina pe altcineva (asta dacă există vreo vină).

Sunt însă câteva lucruri care se văd. Minaur se bazează pe mulți jucători crescuți în Baia Mare (majoritatea dintre ei chiar băimăreni). Acesta este un aspect cât se poate de pozitiv. Nu s-au mai putut aduce jucători străini cu nemiluita, pentru că au apărut “criteriile” (acestea vor fi menținute. Avem doi jucători străini, Brajovic și Markelau, iar aici cred că se putea mai mult. De altfel, Markelau nici nu va fi reținut în lot pentru sezonul ce vine. Mai e străin și Vujadonovic, dar acestea are deja și cetățenie română.

 

Minaur a suferit pe toate planurile și cel mai deranjant este că s-au pierdut enorm de multe puncte pe teren propriu. În condițiile în care, pe vremuri (nu foarte îndepărtate) era o minune să scoți un punct în Baia Mare. Vorba regratatului Lascăr Pană: “Când venea Steaua sau Dinamo, punctele rămâneau la gară, nu mergeau spre București”. Chiar ieri, după meciul cu Dinamo, pierdut la șapte goluri, un fost jucător al Minaurului spunea: “Aștia nu dormeau o săptămână când știau că au de jucat în Baia Mare, acum vin în excursie”. S-au pierdut 17 puncte acasă (cinci înfrângeri și un egal), iar din deplasare s-au adus 8 puncte (două victorii și două egaluri). Un deficit de 9 puncte, exact cât ne trebuia să fim în play-off.

 

La începutul sezonul s-a dat o mică bătălie pentru Călin Căbuț. Centrul echipei a semnat cu Minaur și toată lumea a fost mulțumită, Călin fiind cel mai promițător jucător al generației tinere de la Minaur. Din păcate, n-am văzut niciun progres în acest sezon, dimpotrivă.  La fel și în cazul lui Yuri Pop, însă el nici nu a fost folosit prea mult. Desigur, și așteptările sunt altele când “se bat” cluburi pentru tine. La cel puțin trei jucători am văzut însă un salt. Cel mai adevărat a fost cel făcut de Robert Nagy, care este clar cel mai bun apărător, plus că se descurcă bine și în ofensivă. În creștere este și Tudor Botea (cu timpul va căpăta și experiență). Ne-a plăcut și Sergiu Makaria, păcat că el s-a accidentat într-un moment foarte bun.

 

Un alt aspect negativ este scăderea drastică a numărului de spectatori. Minaur nu mai atrage ca pe vremuri și asta din pricina rezultatelor. Cum vom juca în play-out, e clar că vor veni și mai puțini oameni. E trist să vezi că “numele Minaur” aduce sub 1.000 de oameni în meciuri cu Dinamo, Steaua, CSM București sau Constanța. Asta chiar dacă majoritatea meciurilor s-au disputat în cursul săptămânii. E trist, pentru că așa nu se vând nici tricouri sau alte obiecte cu însemnele clubului, nu există nici interes real și nici imaginea nu mai este grozavă, pentru că tot timpul Minaur a fost asociat cu performanța.

 

La ultima conferință de presă am întrebat dacă este cineva de vină pentru parcursul din acest sezon și dacă neîndeplinirea vreunui obiectiv atrage vreo sancțiune pentru cineva. S-a răspuns că mergem mai departe în aceeași formulă de conducere, că există încredere și că se muncește bine. Semn că vom avea aceeași conducere tehnică la nivelul echipei, conducerea fiind susținută și de Consiliul de Administrație (Cornel Negruț, Vasile Viman, Adi Popovici și Răducu Pop).

 

Este însă extrem de important ce vom avea în următorul interval de timp. Minaur pornește la drum cu 5 puncte în play-out. În mod normal, cu cinci victorii pe teren propriu și un succes la Cluj (care n-are niciun punct) n-ar fi nicio problemă. În sensul că n-am avea parte de emoții. Însă aceste victorii trebuie obținute și e de muncă pentru ele. Ar fi rușinos să se întâmple vreun pocinog pe final. Nu credem în asta, dar trebuie să luăm în calcul toate variantele.

One Response

  1. Un lucru este foarte clar !!!Consiliul de Administratie,conducerea tehnica,jucatorii nu se omoara dupa PERFORMANTA,in schimb dragostea pentru banii publici este la o cota ridicata .Daca dupa un asemenea parcurs al echipei nu se iau masuri serioase,dovedeste ca si cei care finanteaza sunt interesati de acelasi lucru.Si chiar daca unii incearca sa ne ameteasca urmatoarele lucruri sunt mai mult decit CLARE :
    1.dovada faptului ca nu se munceste bine,este modul in care se exprima echipa si rezultatele slabe,
    2.reconfirmarea antrenorului este o mare greseala,dovada ca este depasit sunt cei 3 ani de cind este la echipa timp mai mult decit suficient sa ne arate de ce este capabil,
    3.Consiliul de Administratie este la fel de vinovat ca antrenorii si jucatorii,pentru ca nu a luat masurile necesare la timp desi era evident ca lucrurile nu merg bine,fiecare membru are propriile interese la aceasta echipa.
    In consecinta se naste urmatoarea intrebare :
    domnilor mai este cineva la MINAUR care are orgoliul de sportiv care nu suporta sa fie CALCAT IN PICIOARE ????
    …..ca banii am inteles,va plac la toti !!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *