![]() |
![]() |
Vezi VIDEO
Stiinta HCM Baia Mare are mare nevoie de puncte pentru a-si atinge obiectivul sezonului, acela de a termina editia 2009/2010 a Ligii Nationale de handbal feminin pe un loc care duce – in toamna – spre o cupa europeana. Pe baimarence le asteapta un final de campionat de foc, exceptie facand doar partida din etapa urmatoare, cand, in Baia Mare, vine ultima clasata, Stiinta Bacau, care a adunat doar cinci puncte in 22 partide. Dupa aceea, insa, in polivalenta descinde luni, 26 aprilie, finalista Ligii Campionilor, Oltchim Ramnicu Valcea, echipa neinvinsa in campionatul intern si aureolata deja cu laurii de campioana Romaniei in 2010. Joi, 29 aprilie, Stiinta HCM va evolua la Cluj, iar miercuri, 12 mai, baimarencele vor incheia sezonul la Zalau. In acest context, punctul scapat printre degete la Dunarea Braila atarna foarte greu di doare, cu atat mai mult cu cat – la Braila – echipa din Baia Mare a prestat un handbal de calitate.
„Practic punctul nu l-am pierdut in cinci secunde… In ultimul minut de joc noi am avut mingea, iar in momentul in care am pierdut-o mai aveam circa 20 de secunde. S-a grabit Melinda Geiger sa arunce la poarta, incercand sa inscrie, desi atat eu, cat si domnul Baban am incercat sa-i explicam ca trebuie sa tina de minge pana la pasiv, vom arunca la poarta, iar dupa aceea ne vom replia rapid ca sa nu luam gol. Dar am avut mai multe ratari inainte de utlimele cinci secunde: am ratat si doua aruncari de la 7m, am mai avut cateva situatii bune de a marca… In ansamblu, insa, meciul de la Braila a fost cel mai reusit meci al nostru atat din deplasare, cat si dintre cele de acasa, cu o echipa foarte buna, o echipa care ne-a batut aici, in Baia Mare” a declarat Costica Buceschi, antrenorul principal al Stiinta HCM Baia Mare.
„Am facut unul din cele mai bune meciuri ale noastre in deplasare” a opinat delegatul echipei, prof. Ioan Baban. „Sa nu uitam ca Braila este o echipa buna, o echipa care ne-a invins pe propriul teren, si ne doare ca venim cu prea putin de la Braila. Meritam mult mai mult! Meritau si fetele, meritam si noi. Dar acesta este handbalul: castigi, pierzi, mergi mai departe” a marturisit Baban.
Azi, Stiinta HCM Baia Mare a inceput programul normal de pregatire. „La sfarsitul saptamanii avem un meci mai usor din punctul de vedere al clasamentului, juca cu ultima clasata, cu Bacaul, dar dupa acest meci ne asteapta un maraton: jucam luni cu Oltchim Ramnicu Valcea, proaspata finalista a Ligii Campionilor, care – cu acceptul federatiei si al cluburilor cu care mai are de jucat doreste sa joace cele patru meciuri care au mai ramas unul dupa altul, ca sa poata sa se ocupe numai de finala. Deci avem luni meci aici, cu Oltchim Ramnicu Valcea, si joi avem meci foarte important la Cluj Napoca” a declarat Costica Buceschi.
CITESTE SI:
Sursa: Ramona-Ioana Pop