O sentinta executorie, care obliga Centrul de executie local sa le elibereze banii, a fost emisa inca din luna august, dar ea nu a fost pusa nici acum in aplicare. Directorul de coordonare, prins la usa de dascalii intrati pe nepusa masa in greva, a motivat ca nu a vrut sa faca discriminari fata de cadrele didactice care nu au castigat procesele aflate acum pe rol si ca din acest motiv nu a acordat inca banii.
Dascalii din Borsa s-au infuriat in momentul in care au aflat ca in alte localitati maramuresene drepturile restante au fost achitate integral. “A ajuns cutitul la os! Ce sa facem daca nu suntem bagati in seama! I-am lasat pe copii liberi si ne-am strans la primarie sa ne cerem drepturile. Suntem mai bine de 40 de persoane”, a declarat, joi dimineata, liderul sindical din Borsa, Ion Vlad.
La prima ora a diminetii, sindicalistii erau hotarati sa nu renunte la greva decat in momentul in care vor vedea rezultate concrete, insa pe parcurs promisiunile autoritatilor i-au inmuiat. “Am fost la negocieri cu primarul si cu directorul de coordonare si ni s-a promis ca saptamana viitoare primim banii. Daca nu se va intampla asta, ne mutam cu tot cu copiii de la scoala in fata primariei”, a mai spus Vlad.
Nemultumirile dascalilor din Borsa nu se vor risipi doar la vederea sporurilor restante. Autoritatile au precizat ca nu au banii necesari sa achite lefurile pe luna decembrie si nici cel de-al 13-lea salariu, asta in ciuda rectificarii pozitive. Pentru ca primarul Remus Stetco le-a spus ca se fac demersuri pentru obtinerea sumelor, sindicalistii sunt dispusi sa dea un ragaz de cateva zile alesilor.
“Am cerut la consiliul judetean sa ni se aloce fonduri si avem promisiunea ca problema va fi rezolvata. Angajatii scolilor isi vor primi salariile luna aceasta. Cat despre sporurile vechi si acestea vor fi achitate”, a asigurat edilul. Daca nu se vor obtine fondurile pentru plata lefurilor aproximativ 300 de angajati vor fi in greva inainte de sarbatori.
Sursa: Larisa Tivadar