Vezi VIDEO
ACTUALIZARE 4: Demitere in cadrul Sistemului de Gospodarire a Apelor Maramures (SGA). Seful institutiei, liberalul Gratian Talos, a fost pus pe faras astazi, 1 august, ca urmare a unui control derulat de catre reprezentanti ai Administratiei Bazinale de Apa Somes-Tisa. Informatia, venita pe surse politice, a fost confirmata, in urma cu scurt timp, de catre purtatorul de cuvant al institutiei, Anca Bonto, care a aratat ca sefia SGA Maramures a fost preluata interimar de catre clujeanul Danut Dorel Canta.
„Partea cu demiterea pot sa v-o confirm. Incepand de astazi, director interimar este Dan Canta, seful Administratiei Bazinale Somes-Tisa. Si sa stiti ca nu este vorba despre o demitere, ci de o eliberare din functie”, a mentionat, telefonic, Anca Bonto.
Deocamdata, cu privire la controlul care ar fi avut loc, potrivit surselor, la nivelul SGA Maramures, nu s-a suflat oficial niciun cuvant iar seful demis, Gratian Talos, nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere, deoarece are telefonul inchis.
Talos a avut o ascensiune fulminanta atat in cadrul PNL, partid care chiar i-a incredintat sefia organizatiei din Baia Mare, cat si in zona administrativa, fiind propulsat sef la SGA in noiembrie 2012. De profesie jurist, baimareanul in varsta de 50 de ani nu a avut nicio legatura cu domeniul care i-a fost incredintat pe filiera politica.
De-a lungul ultimelor luni, trustul de presa eMaramures a atras atentia in repetate randuri asupra problemelor avute de Gratian Talos. Acesta se afla si in mijlocul unui scandal politic, desemnarea sa in functia de presedinte al PNL Baia Mare fiind subiectul unei anchete derulata de Secretariatul General al partidului si care s-ar putea lasa cu anularea alegerilor interne. Surse politice au indicat ca acestuia i se pregateste debarcarea si la nivel de partid.
Purtatorul de cuvant al PNL Maramures, Gavril Ardusatan, a aratat ca maine, 2 august, situatia creata va fi analizata la nivelul partidului. “Maine urmeaza sa vedem motivatia si, ma rog, veridicitatea informatiei, urmand sa analizam situatia creata si sa propunem o alta nominalizare”, a afirmat acesta, evidentiind faptul ca postul de conducere din SGA va reveni, conform negocierilor din interiorul USL, tot unei persoane sustinute de PNL.
Intrebat de eMaramures care vor fi consecintele in plan politic pentru Gratian Talos, avand in vedere ca se vorbeste despre o demitere din cauza unui management defectuos, Ardusatan a mentionat ca tot in cadrul unei sedinte de partid se va lua o decizie.
„In plan politic inca nu s-a analizat situatia. Trebuie sa vedem si opinia lui, sa vedem si opinia organizatiei Baia Mare, sa vedem si opinia celor implicati si probabil va rezulta o concluzie. Daca evaluarea managementului defectuos, sau ma rog concluzia si motivul demiterii e de asa natura, inseamna ca s-ar putea sa fie si consecinte politice, dar inca nu ma pot pronunta daca nu vedem documente – asa din informatii care zboara e mai greu sa tragem concluzii”, a declarat acesta pentru eMaramures.
Canta l-a inlocuit anul trecut, la varful Administratiei Bazinale de Apa Somes-Tisa, pe maramureseanul Flaviu Radu. De profesie este inginer iar presa clujeana a scris ca e asociat la mai multe firme locale. A fost in trecut consilier judetean, iar in perioada 2001-2004 a ocupat functia de subpferect al judetului Cluj.
Stirea publicata de eMaramures a facut valva in oras. In cursul serii au aparut o multime de speculatii si informatii neoficiale legate de controlul care ar fi avut loc la SGA Maramures si in urma caruia ar fi fost descoperite mai multe deficiente.
Unele voci spun ca Gratian Talos s-ar fi internat si ca din acest motiv nu poate fi contactat pentru declaratii, in timp ce altele sustin ca eliminarea sa din functia detinuta la PNL este sigura, deoarece ar fi suspect de incalcarea legii.
Surse neoficiale vorbesc despre faptul ca fostul presedinte al Consiliului Judetean, Marinel Kovacs, ar fi liberalul luat in calcul pentru postul de director al institutiei conduse acum interimar de Canta.
CITESTE SI:
* GRATIAN TALOS – Un manager deplorabil conduce o importanta institutie locala
* NEGLIJENTA SI DEZINTERES – Sistemul de Gospodarire a Apelor Maramures si-a uitat obligatia de a curata raul Sasar. Albia e plina de mizerie si de hoituri (VIDEO)
* SCUMPI LA VORBA – Asa sef, asa angajata: reprezentantii SGA Maramures raspund in trei propozitii la problemele existente pe raul Sasar
* ALEGERI LA PNL BAIA MARE – O cacealma ordinara, regizata de un grup de interese
* LIDER FARA DISCURS – 170 de voturi au facut presedinte un personaj scos din anonimat de tandemul Stroe-Hoban (VIDEO)
Sursa: eMM.ro