Există o confuzie periculoasă care persistă în Baia Mare: aceea că orice critică este, automat, un atac. Că dacă îndrăznești să arăți un trotuar blocat, o stradă închisă haotic, o gură de canal descoperită sau un proiect abandonat, o faci din rea-voință, din interes sau, mai grav, pentru a denigra. Nimic mai fals.
Cei care vorbesc despre lucrurile care nu funcționează o fac, în marea lor majoritate, dintr-un motiv simplu: le pasă. Le pasă de orașul în care trăiesc, de felul în care arată, de cum se circulă, de cât de sigur este pentru copii, pentru părinți, pentru fiecare dintre noi. Nu e o luptă personală, nu e o vendetă. Este, sau ar trebui să fie, un exercițiu de normalitate. Toți acești oameni arată realitatea din orașul nostru, nu ce dorește ofertă cei din primărie…
Pentru că normalitatea înseamnă să nu accepți trotuare ocupate integral de șantiere fără alternative reale pentru pietoni. Înseamnă să nu închizi străzi și să improvizezi devieri fără logică, fără semnalizare clară, fără să te gândești la oamenii care trebuie să ajungă la muncă sau acasă. Înseamnă să nu lași proiecte începute să se degradeze sub ochii tuturor, abandonate din motive care, de multe ori, nu mai interesează pe nimeni.
Sigur, unele dintre aceste probleme nu aparțin exclusiv actualei administrații. Sunt moșteniri, sunt contracte vechi, sunt complicații birocratice. Dar există o responsabilitate care nu poate fi pasată: aceea de a gestiona prezentul. Iar prezentul înseamnă relația directă cu firmele care execută lucrările.
Pentru că, dincolo de orice justificări, acolo apare ruptura. Firme care încasează sume consistente, dar care tratează orașul ca pe un șantier fără reguli și cetățenii ca pe niște obstacole. Lipsa de respect devine evidentă în fiecare groapă nesemnalizată, în fiecare gură de canal lăsată la voia întâmplării, în fiecare colț de stradă transformat într-un pericol. Administrația are nu doar dreptul, ci obligația de a impune condiții. De a cere termene respectate. De a cere siguranță. De a cere decență în raport cu băimărenii. Pentru că altfel ajungem să reacționăm doar atunci când se întâmplă tragedii. Ne amintim cu toții accidentul mortal de pe strada Victoriei, o stradă aflată în plin șantier. Un moment care ar fi trebuit să schimbe totul. Și totuși, câte situații similare continuă să existe? Recent, o altă sesizare: o gură de canal periculoasă, reclamată de oameni, înregistrată la primărie. Încă un semnal. Încă o problemă care așteaptă să devină, poate, o tragedie pentru a fi tratată cu seriozitate.
Aici este, de fapt, întrebarea care doare: de ce acționăm doar după ce e prea târziu? De ce trebuie să existe victime pentru ca lucrurile să se miște? De ce prevenția este mereu pe ultimul loc?
Priviți imaginile acestea și veți înțelege mai multe: https://www.facebook.com/reel/839665128518875
– Servicii de creare site web
