Respectul și dragostea se câștigă. Nu sunt gratuite, nu le găsești pe rafturile magazinelor și nici nu se dau cu reţetă. Tocmai de aceea fiecare dintre noi trebuie să le câștigăm. Ca într-o continuă luptă cu sinele, pentru adoraţia semenilor noștri. Singura dragoste necondiţionată este cea a părintelui pentru copilul său. Nu și invers însă… Fiecare părinte are datoria de a-și câștiga respectul și iubirea odraslelor sale, căci ele nu au cerut să vină pe lume și nu sunt obligate să iubească mulţumind astfel pentru existenţa lor. Grija de zi cu zi, sprijinul fizic și emoţional, dragostea, atenţia, prietenia pe care le oferi copiilor tăi vor construi, în timp, respectul lor pentru tine.
Responsabilitatea creșterii și educării unui copil este un job full-time, de la care nu poţi să îţi iei concediu și nici pauze de masă.
Pentru că orice gest al tău este exemplu, orice vorbă a ta este îndemn și orice simţământ devine lege nescrisă, testament lăsat generaţiilor viitoare. A avea un copil, a-l iubi și al ocroti în fiecare clipă este provocarea supremă pentru fiecare dintre noi, căci este singurul moment în care simţim că putem schimba într-adevăr lumea, că putem clădi, cărămidă cu cărămidă, o personalitate puternică, un caracter ferm, „condimentat” cu compasiune și simţăminte alese. Un copil este, cel puţin în primii ani de viaţă, un adevărat burete, dornic să absoarbă orice informaţie, descoperind lumea în fiecare minut, cu ochii mari și urechile ciulite.
Tocmai de aceea părinţilor le sunt interzise derapajele de orice fel, căci ele pot deveni mai apoi dramele ascunse din spatele unei vieţi tulburate fie de lipsa de încredere, fie de egocentrism. Fiecare părinte decide, într-o mai mică sau mai mare măsură, istorie vieţii copilului său, căci tânărul de mâine se formează prin gândurile și simţămintele cultivate în anii copilăriei. Obiceiurile virtuoase, corecte și demne, formate în tinereţe, vor deveni o parte a caracterului și, de obicei, marchează întregul curs al existenţei unei persoane.
Tinerii pot deveni virtuoși sau vicioși, după cum aleg. Ei pot fi evidenţiaţi fie pentru faptele lor bune și nobile, fie pentru mari crime și răutăţi. Niciunul dintre noi nu suntem stăpânii absoluţi ai copiilor noștri. Niciunul nu i-am făcut pentru a ne umple viaţa cu „trofee”. Nu ne aparţin, pentru că s-au născut și vor muri ca fiinţe cu voinţă proprie, libere să zboare oricât de sus. Ţine doar de noi înșine ca ei să cunoască și să își amintească, la bine și la rău, drumul spre casă.
Sursa: Tania Purcaru
– Servicii de creare site web
