Vezi VIDEO
Eveniment cultural de marca in Baia Mare. La invitatia primarului Catalin Chereches, unul dintre cei mai renumiti si apreciati romani de peste hotare, Ioan Holender, va veni in Baia Mare pentru a discuta cu iubitorii artei si culturii. Miercuri, 9 octombrie, de la ora 18:00, Ioan Holender, cel mai longeviv director al Operei din Viena, presedintele si directorul artistic al festivalului George Enescu si consilier al Metropolitan Opera din New York si al Operei din Tokio, va fi prezent in Baia Mare unde isi va impartasi experienta acumulata de-a lungul anilor.
Initiativa evenimentului „Dialoguri Culturale“ ii apartine primarului Catalin Chereches, cel care va fi moderatorul evenimentului, edilul fiind si cel care l-a invitat pe maestrul Holender in Baia Mare.
„Am lansat o invitatie cu ceva timp in urma maestrului Ioan Holender, cel care a plecat din tinerete, din Timisoara, spre Occident, respectiv spre Viena. A fost unul dintre impresarii importanti ai artistilor de muzica clasica si a fost cel mai longeviv director al Operei din Viena, peste 20 de ani a fost directorul acestei institutii, a modernizat-o, a generat o noua abordare si este un exemplu de management in arta la nivel mondial. Este unul dintre oamenii care are colaborari si cu Metropalitan Opera si cu Opera din Tokio, este omul care are relationari cu foarte multi dintre artistii prestigiosi din zona muzicii clasice din lume si l-am invitat la Baia Mare sa aiba un dialog cu baimarenii, cu iubitorii de cultura din Baia Mare“, a spus primarul Catalin Chereches.
Pe parcursul evenimentului, baimarenii vor putea dialoga cu maestrul Ioan Holender, dar vor putea asculta si cateva din lectiile de viata ale acestuia. „Eu ma bucur foarte mult ca domnia sa a acceptat invitatia noastra. Ma bucur foarte mult ca vine unul dintre oamenii pe care i-am apreciat fiind student la Viena si mergand la opera suficient de des. Este un exemplu nu doar in ceea ce inseamna cultura, este un exemplu in ceea ce inseamna om, calitate umana, ceea ce inseamna prestanta, ceea ce inseamna relationare cu alti oameni, demnitate, onoare de-a fi roman si cred ca este unul dintre romanii care ne-a facut mare cinste, plecat fiind zeci de ani in strainatate. Un om care pentru municipiul Baia Mare in acest moment poate insemna un punct in relansarea noastra ca si oras cultural“, a mai spus edilul.
O data cu vizita maestrului Ioan Holender in Baia Mare, primarul Chereches spera ca se vor pune si bazele Filarmonicii din Baia Mare, unul dintre proiectele ambitioase ale edilului. „Eu cred ca va fi si un punct de plecare in ceea ce vrem noi sa facem in Baia Mare cu privire la filarmonica. Eu as dori foarte mult sa-l invit pe maestrul Ioan Holender sa fie intr-un fel consultantul nostru, sprijinul nostru in constituirea acestei institutii de cultura. Are si experienta, are si forta necesare sa aduca alaturi de noi artisti prestigiosi, pentru ca o astfel de institutie nu inseamna sa ai doar angajati permanenti, ci sa aduci si colaboratori intr-un mod constant, de talie internationala pentru a da prestigiu institutiei“, a aratat primarul Chereches.
Evenimentul de miercuri este doar un prim pas dintr-un sir mai lung de intalniri cu oameni de prestigiu, pe care primarul Chereches vrea sa le organizeze in Baia Mare. „Este un prim eveniment, intr-o serie pe care eu vreau sa o numesc «Dialoguri Baimarene», unde vreau sa invit oameni de prestigiu nu doar din lumea artei, ci din diverse alte domenii. Din economie, din politica sau din sport. Oameni pe care sa-i aducem in fata publicului baimarean sa isi spuna povestea vietii lor, sa-si spuna din amintirile pe care le au, din experientele pe care le au, lucruri din care putem sa invatam si noi cei implicati in viata de zi cu zi, dar inclusiv cei tineri sa poata sa se inspire din aceste exemple. Eu cred ca putem sa facem chiar o data pe luna astfel de evenimente si sa invitam romani care ne fac sa fim cu adevarat mandri si noi ca suntem romani“, a incheiat edilul.
In deschiderea evenimentului care se va desfasura la Teatru Municipal din Baia Mare va avea loc un recital al sopranei Lavinia Delia Craiu si al pianistului Lucian Dusa, iar intrarea este libera.
Sursa: Cosmin Carp