![]() |
![]() |
Vezi VIDEO
Dupa nenumarate interventii, batai de cap si supravegherea indeaproape a activitatii societatii Rosal, intr-un final, in aceasta dimineata, 10 decembrie, drumurile din Baia Mare au fost practicabile. Cu toate acestea, a fost nevoie si de ajutorul altor societati pentru ca baimarenii, soferi sau pietoni, sa poata circula in siguranta. La cateva ore dupa finalul unei interventii greoaie, primarul Catalin Chereches spune ca vinovatii sunt cei care au semnat contractul cu societatea Rosal, dar explica si de ce nu s-a putut rezilia contractul semnat de vechea administratie, in urma cu sapte ani.
In aceasta dimineata, principalele artere ale municipiului Baia Mare, dar si majoritatea stradutelor laturalnice, erau practicabile. Cu toate acestea, edilul spune ca numarul mic de utilaje si interventia celor de la Rosal sunt principalele puncte slabe de care s-a lovit in aceste zile.
„Contractul de deszapezire, incheiat intre Primaria Baia Mare si societatea Rosal in anul 2006, este o batjocura la adresa cetatenilor municipiului Baia Mare. Cei care au semnat acel contract, primarul de la acea vreme, respectiv societatea Rosal, si-au batut joc de acest oras. Din punctul meu de vedere a fost o iresponsabilitate crasa si este un lucru pe care a trebuit sa-l ducem in spate, din pacate spre necazul baimarenilor. Am stiut foarte clar ca nu-si vor putea indeplini toate obligatiile, pentru ca au ramas anul trecut datori fata de firmele care i-au ajutat si au ramas in acest sens fara alte utilaje. In loc sa aiba 30 de utilaje au avut doar 12, dar am dat clar ieri termen, si am discutat si i-am rugat si pe altii sa vina sa-i ajute, astfel incat astazi dimineata totusi orasul sa fie practicabil, iar de astazi dimineata sa incepem sa curatam parcarile, zonele mai laturalnice, curtile de blocuri, trotuare, zonele de intersectie, podurile si alte zone de acest tip, care erau mai greu de curatat“, a aratat primarul Catalin Chereches.
Primarul a spus ca intelege dificultatea interventiei, in conditiile in care in Baia Mare a nins incontinuu 12 ore, dar contractul cu societatea Rosal nu va fi prelungit.
„Asa cum am spus-o si in Consiliul Local si de mai multe ori presei, nu voi prelungi contractul cu societatea Rosal. Mai mult decat atat, pentru municipiul Baia Mare aceasta societate a fost un blestem. Nu stiu cine a adus-o, dar cine a adus-o a generat batjocura la adresa baimarenilor, la adresa noastra a tuturor. Cu tot respectul pentru varsta si munca unora, totusi nu trebuia facut acest contract, nu trebuia facut in conditiile in care s-a facut. Sunt conditii care prejudiciaza intr-un mod clar si direct municipiul Baia Mare, primaria, respectiv cetatenii. Mai vreau sa va spun ca vom da acel certificat negativ, acum la incheierea contractului, astfel incat sa nu mai poata participa la licitatii in special pentru municipiul Baia Mare, cei de la societatea Rosal“, a precizat edilul.
Tot cu aceasta ocazie, primarul Chereches a mai explicat si de ce contractul cu societatea Rosal nu a fost reziliat. „Eu doream acum doi ani sa reziliez acest contract, dar din pacate au existat clauze penalizatoare si eram legati de maini si de picioare. E o situatie ingrata pentru mine sa fiu legat de maini si de picioare. N-au reusit altii sa faca acest lucru, dar uitati ca totusi fosta administratie, respectiv societatea Rosal, au generat un contract care ne bloca. Avem avantajul ca odata cu aceasta iarna se incheie acest contract, care a fost un contract pe opt ani de zile“, a aratat Catalin Chereches.
Timpul lung de interventie al societatii de deszapezire este cauzat si de distanta mare dintre platforma unde Rosalul isi parcheaza masinile, loc pe care nu a vrut sa-l schimbe desi municipalitatea le-a oferit un alt spatiu mai aproape de oras. „Vreau sa va mai spun un lucru, ca o chestiune pe care poate unele autoritati ar trebui sa o sesizeze. Le-am solicitat celor de la Rosal sa-si depoziteze sarea si utilajele pe platforma Urbis – gratuit. Le dadeam platforma sa-si puna acolo utilajele sa fie mai aproape de oras. Au preferat sa ramana langa Penitenciar, pe o platforma care nu este conforma activitatii respective, o platforma privata, unde s-au platit sute de mii de euro. Aproape 400 de mii de euro s-au platit in 8 ani ca si chirie. Banuiesc ca daca luau un etaj la Gold Plaza era mai ieftin“, a mai spus primarul Chereches
Pentru a se asigura ca iarna viitoare nu se va mai lovi de situatii de acest gen, edilul a cerut ca pana la finele lunii decembrie caietul de sarcini pentru noua licitatie sa fie gata. „Noi am dat dispozitie celor de la directia noastra de Achizitii, iar pana de Craciun vom avea caietul de sarcini pentru noua licitatie, pe care o vom demara incepand cu luna ianuarie, pentru urmatoarele ierni. Vor fi niste conditii foarte clare, cu puncte de parcare in cartiere, cu utilaje clar pregatite, cu stocuri de sare, cu utilaje suficiente pentru toate cartierele, pentru strazile mici sau pentru bulevarde, pentru trotuare, cu forta de munca, asa cum e necesar“, a aratat edilul.
Zeci de oameni au muncit fara oprire pentru ca in aceasta dimineata lucrurile sa reintre in normalitate. Din fericire, o alta societatea a fost de acord sa vina in ajutorul baimarenilor. „Societatea Drusal a intervenit cu 80 de oameni, ieri si astazi, pentru a putea sa faca operatiunile manuale in intersectii, in zonele de poduri. Bineinteles ca am avut noroc pentru ca contractul era mai larg si ne permitea sa abordam si astfel de lucrari, intr-un fel pentru salubrizare, deszapezire a unor zone pietonale“, a mai spus primarul Chereches.
Citeste si:
Sursa: Cosmin Carp