Cei noua judecatori ai Curtii Constitutionale si-au desemnat, joi, presedintele, functia urmand sa fie ocupata timp de trei ani de Augustin Zegrean.
Judecatorii Curtii Constitutionale s-au intrunit, joi, ei desemnandu-l in functia de presedinte pe Austin Zegrean. Operatiunile de alegere a presedintelui au fost conduse de judecatorul cel mai in varsta, respectiv Ion Predescu (83 de ani), care, de altfel, asigura interimatul pana la desemnarea sefului CC.
Augustin Zegrean (56 de ani) a fost desemnat membru al Curtii Constitutionale de catre presedintele Traian Basescu, in 2007, pentru un mandat de noua ani.
Zegrean este absolvent al Facultatii de Drept a Universitatii Babes-Bolyai, Cluj-Napoca (1980). Intre 1980 si 1988 a fost consilier juridic, dupa care a fost avocat in Baroul Bistrita – Nasaud, specializat in drept civil si comercial.
Intre 1990 si 1992 a fost senator PD, vicepresedinte al Comisiei juridice a Senatului, membru al Comisiei de redactare a Constitutiei. In 2004 a fost ales deputat, membru in Comisia juridica de disciplina si imunitati a Camerei Deputatilor.
Articolul 7, alineatul, 1, din Legea privind Curtea Constitutionala, prevede ca CC are un presedinte ales prin vot secret, pentru o perioada de trei ani, cu majoritatea voturilor judecatorilor, in termen de cinci zile de la innoirea Curtii. Potrivit legii de organizare, Curtea Constitutionala se innoieste cu o treime din numarul judecatorilor din trei in trei ani.
Marti, Iulia Motoc, care preia locul lui Nicolae Cochinescu, si Stefan Minea ce vine in locul lui Ioan Vida, au depus juramantul ca reprezentanti ai CC, ceremonia desfasurandu-se la Palatul Cotroceni, in prezenta presedintelui Traian Basescu.
Sursa: Mediafax