Deputatul USR de Maramureș, Brian Cristian, a reacționat public în urma măsurilor anunțate de premierul Ilie Bolojan privind restructurarea administrației și reducerea cheltuielilor nejustificate din aparatul de stat. Într-o postare pe rețelele sociale, parlamentarul maramureșean salută primele demersuri de reformă și își exprimă sprijinul pentru continuarea acestora.
„Premierul Ilie Bolojan a început să taie din cheltuielile inutile ale statului nostru supraponderal și plin de sinecuri care consumă bani fără să producă efectiv nimic pentru români”, a scris deputatul, oferind ca exemplu restructurarea unui comitet de stat de la 17 membri plătiți cu 4.000 de euro lunar, la doar 5 membri cu 1.000 de euro.
Brian Cristian subliniază că aceste măsuri sunt doar începutul unui proces mai amplu, dar consideră că „este un început promițător”. În opinia sa, România are nevoie de o administrație eficientă, bazată pe merit și performanță, nu pe „pile și privilegii”.
„România are nevoie de reguli clare pentru companiile de stat, de indicatori de performanță, de eficiență, de responsabilitate”, afirmă deputatul, adăugând că va susține în Parlament toate măsurile care vizează reducerea risipei, profesionalizarea instituțiilor și restructurarea companiilor de stat.
„România merită o guvernare care muncește, explică, comunică și repară, iar Maramureșul, la fel ca întreaga țară, are nevoie de un stat care nu mai înghite bani degeaba, ci lucrează în slujba oamenilor”, a conchis Brian Cristian.